ZIUA MINERULUI ANIVERSATĂ LA MUZEU

DSCN7486Vineri 25 august 2017, începând cu ora 12.00, Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare a avut privilegiul de a fi gazda unei manifestări organizate cu prilejul „Zilei Minerului”. Chiar dacă activitatea minieră în  județul Maramureș a fost sistată la finele anului 2006, prezența celor  aproape 100 de foști mineri denotă că  această zi a rămas vie în memoria acestora.

Așa cum se cuvinea, în deschiderea acestei manifestări s-a  intonat Imnului Minerilor, într-o înregistrare a Coralei Armonia, urmat de un moment de reculegere în memoria lucrătorilor din industria minieră plecați dintre noi.

A luat cuvântul ing. Dumitru Vraciu, fost director  în Centrala Minelor. Exprimându-și regretul că această activitate definitorie pentru județul nostru este pe cale de a nu mai face parte din constiința colectivă, a considerat ca măcar simbolurile acestei industrii, cândva înfloritoare, să fie salvate de la uitare; un bun exemplu ar fi statuia minerului din Piața Revoluției, aflată într-o stare avansată de degradare și pe punctul de a fi mutată într-o altă zonă a orașului.

La această întâlnire, autoritățile orașului au fost reprezentate de însuși primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş care în discursul său a punctat importanța mineritului în dezvoltarea orașului și a propus ca alături de cei prezenți și evident cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș și a Consiliului Municipal Baia Mare luarea unor măsuri concrete în vederea redeschiderii activităților miniere.

A luat cuvântul domnul ing. Nicolae Dicu, mulți ani Director General  al Companiei Miniere ce a deținut și funcții importante în Guvernul României (Ministru al Minelor). Printr-o impresionantă întoarcere în timp, domnia sa a rememorat momentele de început ale carierei sale la Mina Cavnic.  A subliniat de asemenea puternicul impact social pe care activitatea minieră l-a avut în dezvoltarea socială și urbanistică a localităților Baia Mare, Baia Sprie, Cavnic, Baia Borșa și a județului Maramureș.

Prezent la manifestare, ca invitat special, maestrul Nicolae Sabău a acordat autografe pe noul său album, intitulat „Cântecele minerilor 2017”, apărut cu sprijinul CupruMin SA Abrud.

În încheiere conf. univ. dr. ing. Ioan Denuţ a realizat o prezentare a Muzeului de Mineralogie la împlinirea a 25 de ani de la înființarea sa juridică, prin desprinderea de Muzeul Județean Maramureș, ca urmare a Deciziei nr. 105 din 10 decembrie 1992 a Consiliului Județean Maramureș. De asemenea, a vorbit despre implicarea Muzeului și demersurile efectuate în vederea înființării la una din fostele exploatări miniere a unui Muzeu al Mineritului. Domnia sa și-a exprimat convingerea că instituția pe care o conduce, prin tradiția și importanța culturală, a fost și va rămâne un reper de seamă pentru cea ce a reprezentat industria minieră pentru județul nostru.

NOROC BUN!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *