Concurs post vacant – Referent de specialitate

Muzeul Judeţean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, cu sediul în Baia Mare, bd. Traian nr. 8, organizează concurs pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a următoarei funcţii contractuale de execuţie:

referent de specialitate, grad debutant (S), la Compartiment Financiar, Resurse umane, Administrativ

Condiţii de participare la concurs:

a) să îndeplinească condiţiile generale menţionate la art. 3 din Anexa la H.G. nr. 286/2011, modificată prin H.G. nr. 1027/2014;

b) să îndeplinească condiţii specifice de participare la concurs:

Referent de specialitate, grad debutant

– studii universitare de licenţă, absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ramura de ştiinţă – Ştiinţe economice sau în domeniul de licenţă – Inginerie şi management;

condiţii de vechime: nu necesită vechime;

– alte condiţii specifice: abilităţi de operare PC – nivel avansat;

– constituie avantaj absolvirea specializării informatică economică.

Desfăşurarea concursului:

depunerea dosarelor de înscriere: la sediul Muzeului, până la data de 10.11.2017, între orele 09.00 – 17.00;

selecţia dosarelor: 13-14.11.2017;

proba scrisă: 20.11.2017, ora 11.00, la sediul Muzeului sau într-o locaţie ce va fi comunicată ulterior;

interviul: 24.11.2017, ora 11.00, la sediul Muzeului.

Actele necesare pentru înscriere, bibliografia, calendarul şi alte informaţii suplimentare se pot obţine accesând pagina de internet a muzeului – Concursuri posturi vacante – sau la sediul Muzeului; persoană de contact Réka Kovács, tel. 0262-227517.

Director,

Conf. univ. dr. ing. Ioan DENUŢ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *