Martie 2018 – un nou record

Programul școlar național Săptămâna „Școala altfel” și acțiunile de marketing întreprinse au dat roade. Astfel că, în luna de curând încheiată am reușit să înregistrăm la Muzeul de Mineralogie un nou record de vizitatori pentru luna martie și un nou record privind numărul de grupuri. În total, 2.542 de persoane au trecut pragul Muzeului în această lună, depășind recordul anterior pentru luna martie înregistrat în anul 2016.

Un prim eveniment important care a atras un număr mare de vizitatori, în special din rândul adulților, a fost cel desfășurat în data de 8 martie, când am avut onoarea să găzduim lansarea celor două volume din trilogia „Resursele minerale ale României” și ne-am bucurat de prezența d-ului prof. univ. dr. Emil Constantinescu, fost președinte al României și a d-ului prov. univ. dr. Nicolae Anastasiu, membru al Academiei Române.

Ultima săptămână a lunii martie a reprezentat, pentru numerose instituții de învățământ preuniversitar din România, perioada cunoscută sub denumirea de Săptămâna „Școala Altfel”, ceea ce a atras un număr foarte mare de vizitatori din întreaga țară. Astfel, am fost vizitați de 52 de grupuri numai în această ultima săptămână, din diverse orașe, precum: Cluj-Napoca, Satu-Mare, Dej, Sighet, Ploiești, Bistrița și Hunedoara.

În figura următoare se poate observa o reprezentare grafică a vizitatorilor înregistrați de Muzeul de Mineralogie în ultimii 4 ani în luna martie. Numărul obișnuit de vizitatori înregistrați în lunile martie, între 500 și 900, a fost drastnic depășit în anul 2016, an în care am beneficiat de prezența celei mai importante expoziții temporare găzduite „Ultimii dinozauri din Transilvania” și în acest an datorită motivelor mai sus menționate.

viz martie

De asemenea, după cum se poate observa din graficul de mai jos, și numărul de grupuri înregistrat în această lună are cea mai mare valoare din ultimii 4 ani, depășind aceeași perioadă a anului 2016.

grupurimartie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *