Octombrie – un nou record

Luna octombrie a adus la Muzeul de Mineralogie un nou record de vizitatori, la finalul lunii înregistrându-se un număr total de 3.117 vizitatori. În graficul următor se pot observa valorile înregistrate în ultimii patru ani din lunile octombrie, sesizându-se o creștere cu o rată aproape constantă, de peste 300 de vizitatori de la an la an.

octombrie2018

Un aport important în atingerea acestui nou record de vizitatori ai toamnei a fost reprezentat de organizarea la sediul Muzeului a primei ediții a „Săptămânii geologiei”. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 22-28 octombrie și a atras prin diversele activități propuse un număr mare de persoane interesate – 876. De asemenea, în această lună mai multe unități de învățământ din țară au avut programată „Săptămâna Școala Altfel”, prilej cu care numeroase grupuri de elevi au ales să viziteze Muzeul de Mineralogie. În total 41 de grupuri au vizitat Muzeul în luna octombrie, dintre care 32 de pe teritoriul României și 9 din străinătate, din țări precum Ungaria și Israel.

One thought on “Octombrie – un nou record

  1. Pingback: Un nou record: Peste 3.100 de persoane au vizitat Muzeul de Mineralogie Baia Mare in octombrie - ZiarMM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *