Concurs de eseuri de Ziua Pământului

earth-tree-780x470Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare în parteneriat cu Societatea Geologică a României și Inspectoratul Școlar Județean Maramureș organizează un concurs de eseuri, cu ocazia Zilei Pământului 2021, care se celebrează în fiecare an pe data de 22 aprilie. Tematica este una specifică domeniului geologiei, și anume „Mineralele din viața noastră”.

Participanții vor trebui să realizeze un eseu, în care să descrie un mineral cu proprietățile și utilizările acestuia în viața noastră sau să descrie mineralele ce fac parte dintr-un produs sau obiect pe care îl utilizăm.

Lucrările se trimit prin email la adresa muzmin@rdsmail.ro, specificându-se la subiect „Pentru concurs Ziua Pământului”. În email se vor trece numele și prenumele participantului, vârsta și școala la care învață. Textul eseului se va redacta obligatoriu cu diacritice, folosind fontul Times New Roman, caractere de 14, la 1,15 distanță între rânduri. La email se va atașa acordul de consimțământ în vederea prelucrării datelor personale după modelul disponibil în documentul Informare în vederea prelucrării datelor cu caracter personal pentru înscrierea la concurs”.

Concursul se desfășoară în perioada 1 – 19 aprilie 2021 și se adresează elevilor din ciclul gimnazial. Vor fi premiate cele mai bune 3 lucrări, iar premierea va avea loc în data de 22 aprilie, de la o oră ce va fi comunicată ulterior și se va desfășura online pe platforma ZOOM.

Jurizarea se va face de către specialiști din cadrul Muzeului, ai Societății Geologice și ai Inspectoratului Școlar și se vor urmări aspecte ce țin de calitatea și acuratețea informației, de unicitatea și diversitatea ideilor.

 

Informare în vederea prelucrării datelor cu caracter personal pentru înscrierea la concurs

Sursa foto: https://glasul-hd.ro/astazi-este-marcata-ziua-pamantului/

One thought on “Concurs de eseuri de Ziua Pământului

  1. Pingback: Ziua Pământului | Muzeul Județean de Mineralogie "Victor Gorduza" organizează un concurs de eseuri | eZiarultău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *