Anul 2021 la MusMin

Pentru Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, anul 2021, cel de-al doilea an desfășurat sub semnul pandemiei generate de virusul Sars-Cov2, s-a dovedit a fi un an fructuos, din cele mai importante puncte de vedere: patrimoniul muzeal a sporit cu 30 de piese (22 recepționate prin donații, iar 8 prin achiziții), numărul de vizitatori la sediu a crescut cu 64%, iar veniturile proprii cu 110%, față de anul anterior, au fost organizate 9 expoziții temporare la sediu și în țară și 24 de evenimente culturale, a fost câștigat și implementat un proiect finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, iar activitatea în on-line și reflectarea în mass-media, una explozivă.

Încă de la debutul anului, am pregătit pentru public un eveniment inedit, organizat în premieră, un concert de Anul nou, desfășurat în data de 9 ianuarie, la sediul Muzeului de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, intitulat „Sărbătorim muzica”. A fost un concert de arii și duete din opere, operete și producții de musical, susținute de artiști ai Operei Naționale din Cluj-Napoca și profesori de la Colegiul de Arte din Baia Mare. Chiar dacă evenimentul s-a desfășurat exclusiv online, prin transmiterea concertului live pe pagina de Facebook a Muzeului, a fost foarte bine primit de public, înregistrând numeroase vizualizări și aprecieri.

Pentru a celebra cei 45 de ani, de la deschiderea Secției de Științe Naturale (structură care a stat la baza înființării Muzeului de Mineralogie), din cadrul Muzeului Județean Maramureș, a fost organizată expoziția temporară „Jubiliară 45”, vernisată online, la data de 20 ianuarie. Expoziția a cuprins flori de mină, reviste, în care specialiștii Muzeului au scris articole și fotografii, ce au evidențiat activități culturale, organizate de Muzeu de-a lungul anilor.

Șirul evenimentelor a continuat cu primul vernisaj din an, al expoziției itinerante naționale „Minerale și asociații minerale din România”,  la Muzeul de Științe ale Naturii Roman, din cadrul Complexului Muzeal Național Neamț, la data de 19 februarie. Expoziția a fost prezentă pe parcursul anului 2021 în 5 locații din țară, respectiv la Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad până în luna februarie, la Muzeul de Științele Naturii Roman, din luna februarie până în luna mai, la Muzeul de Științe Naturale din Piatra Neamț, în intervalul mai-iulie, la Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”, din cadrul Complexului Național Moldova din Iași, din luna iulie până în luna noiembrie, iar din data de 19 noiembrie, poate fi vizitată la Muzeul de Științele Naturii Suceava, din cadrul Complexului Muzeal Național Bucovina, unde va fi prezentă până în luna martie a anului 2022.

La sediul Muzeului de Mineralogie, la data de 1 martie 2021, a fost relansată expoziția temporară „Ultimii dinozauri din Transilvania”, expoziție organizată în colaborare cu structuri din cadrul Universității Babeș-Bolyai: Direcţia Patrimoniu Cultural Universitar, Departamentul de Geologie, Muzeul de Paleontologie – Stratigrafie, Laboratorul de Paleotheriologie și Geologia Cuaternarului și Muzeul de Mineralogie. Prin această relansare s-a prelungit prezența expoziției la sediul Muzeului, până la data de 20 iunie.

Luna martie a adus și un nou eveniment cultural artistic organizat de Muzeul de Mineralogie, în colaborare cu Teatrul Ararat, Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Cenaclul Cultural „Tinerii clasici”, intitulat „Dor de Nichita”.  Evenimentul, desfășurat online, pe pagina de Facebook a Muzeului, a reprezentat un omagiu al vieții și operei marelui poet Nichita Stănescu, prin intermediul unor momente muzicale și recitări de poezie.

Finalul lunii martie a reprezentat momentul de lansare al concursului de eseuri „Mineralele din viața noastră”, un concurs dedicat elevilor de gimnaziu. Premierea câștigătorilor a avut loc online, la data de 22 aprilie 2021, cu ocazia Zilei Internaționale a Pământului.

De asemenea, cu ocazia Zilei Internaționale a Muzeelor, 18 mai, la sediul Muzeului au fost proiectate filme cu tematică de științele naturii.

Pentru celebrarea Zilei Mondiale a Mediului și a Zilei ariei naturale protejate Creasta Cocoșului, Muzeul de Mineralogie a organizat, la data de 5 iunie, o drumeție la aria naturală protejată Creasta Cocoșului pentru iubitorii naturii.

Sub coordonarea Rețelei Naționale a Muzeelor din România, la data de 12 iunie, a avut loc manifestarea Noaptea Muzeelor, un eveniment care de-a lungul anilor a atras un număr imprsionant de persoane către muzee. Ediția din acest an, deși s-a desfășurat într-un context epidemiologic nefavorabil, a atras un număr de 655 de vizitatori la Muzeul de Mineralogie, desigur cu repectarea măsurilor de protecție și de distanțare socială, aflate în vigoare la momentul respectiv.

Relaxarea măsurilor din luna iulie, datorită scăderii incidenței de cazuri de infectare cu virusul Sars-Cov2 la nivel național, a permis organizarea unui eveniment cultural-artistic cu public, primul după o lungă perioadă de timp. Astfel, la data de 10 iulie, a avut loc, la sediul Muzeului, un recital de arii și duete din opere și operete îndrăgite, producții de musical și lieduri românești, organizat sub denumirea „Flori muzicale și flori de mină”. Concertul a fost susținut de artiști ai Operei Naționale Romane din Cluj-Napoca și profesori ai Colegiului de Arte din Baia Mare.

La finalul lunii iulie, la sediul Muzeului de Mineralogie, a fost organizată și vernisată expoziția temporară „Calcedonia de Trestia”, o expoziție compusă exclusiv din piese provenind din colecțiile personale ale unor colecționari particulari, respectiv: Leontin și Răzvan Ciuturaș, Alexandru Costin, Ștefan Strimb și Emil Spiac, prin care este promovat un mineral specific județului Maramureș.

Unul dintre cele mai importante proiecte desfășurate în anul 2021, de către Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza”, este repezentat de proiectul „În lumea celor fără cer”, proiect co-finanțat de către Administrația Fondului Cultural Național și care s-a desfășurat în perioada iunie-noiembrie 2021. Proiectul s-a dorit a fi un demers profesionist de salvare a unei părți cât mai reprezentative a patrimoniului cultural imaterial, reprezentat de mărturiile diverselor persoane, ce au lucrat în activitatea tradițională și emblematică din partea de nord-vest a României, în general, și a Băii Mari, în particular, și anume, mineritul.

Produsele finale ale acestui proiect sunt reprezentate de: broșura/ghidul de interviu,  arhiva primară, constituită din înregistrări video și audio, arhiva primară letrică, ce reprezintă transcrierea letrică a înregistrărilor video și audio, precum și a celei în formă scrisă, arhiva restrânsă, reprezintând arhiva primară letrică, din care au fost eliminate toate acele date care ar face identificabilă persoana, 40 de DVD-uri, cu înregistrarea fiecărui interviu în parte, înmânate persoanelor participante la proiect, cinci articole pentru presa off și on-line, un domeniu pe site-ul muzeului (ce conține: arhiva letrică secundară, 40 fișiere, cu 280.447 de cuvinte)  și un film de 11 minute, postat pe rețelele de socializare).

În luna septembrie, în cadrul proiectului ReCoN-nect – The Green Deal, a fost organizat evenimentul „Noaptea cercetătorilor europeni”. În cadrul acestuia, Muzeul de Mineralogie a  venit în întâmpinarea publicului, cu  organizarea unei prezentări interactive/atelier, cu tema Fascinația pietrelor prețioase – cercetare și prelucrare. Atelierul, la care au participat elevi de la Colegiul de Arte Baia Mare,  a avut scopul de a-i introduce în universul gemelor, le-au fost prezentate, teoretic și practic, mai multe tipuri de pietre naturale prețioase, semiprețioase, ornamentale, cu discuții interactive referitoare la „secretele” eploatării, prelucrării și punerii în valoare a acestora, dar și poveștile din spatele pietrelor artificiale.

Un alt eveniment notabil, din anul de curând încheiat, pentru Muzeul de Mineralogie, este reprezentat de obținerea, oficializată prin ordin de ministru, a reacreditării Muzeului, în luna aprilie, în urma depunerii, în acest scop, unei documentații extinse, la Ministerul Culturii.

Pe întreg parcursul anului a continuat proiectul „Exponatul săptămânii”, un proiect lansat în luna decembrie a anului anterior și în cadrul căruia în fiecare zi de luni este prezentat pe pagina de Facebook a instituției un eșantion mineral. Prezentarea cuprinde fotografia exponatului, date referitoare la compoziția chimică și caracteristicile generale, detalii referitoare la importanța economică și utilizări, precum și informații referitoare la proveniență și la expozițiile în care a fost prezent de-a lungul timpului.

În ceea ce privește situația vizitatorilor din anul 2021, putem spune că, față de anul 2020,  cifrele încep să crească, chiar dacă încă nu s-a ajuns la valorile înregistrate înainte de debutul pandemiei generate de virusul Sars-Cov2.

Numărul total de vizitatori la sediu înregistrați în anul 2021 este de 12.772 vizitatori, situația lunară este prezentată în graficul următor.

vi2021

Comparativ cu anul anterior, când numărul vizitatorilor înregistrați a fost de 7.634, se poate observa o creștere considerabilă de 64%.

Statistica pe grupe de vârstă a vizitatorilor înregistrați la sediul Muzeului este prezentată în graficul următor.

varstev2021

Din analiza acestor date observăm că peste jumătate dintre vizitatori sunt adulți (categoriile adulți și pesionari), categoriile elevi/studenți și preșcolari, înregistrând doar 35% din totalul vizitatorilor, aspecte explicate de scăderea vizitelor grupurilor de elevi, în primul rând datorită menținerii activităților școlare în mediul online, pentru o bună perioadă din anul 2021.

Numărul de grupuri înregistrat în anul 2021 a fost de 136, o creștere considerabilă față de cele 31 de grupuri, care au vizitat Muzeul în 2020.

În anul 2021, numărul total al beneficiarilor activităților realizate de către Muzeul de Mineralogie a fost de 31.149, dintre care 12.772 vizitatori la sediu și 18.377 persoane care au vizitat expoziția itinerantă națională „Minerale și asociații minerale din România”, în patru din cele cinci locații (vernisajul expoziției de la Suceava a avut loc la mijlocul lunii noiembrie, astfel că pentru această locație nu au fost încă contabilizați vizitatorii) din țară, în care aceasta a fost prezentă, respectiv „Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad, Muzeul de Științele Naturii Roman, Muzeul de Științe Naturale Piatra Neamț și Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” din Iași.

Reflectarea activității Muzeului în mass media în anul 2021 a fost una de excepție, înregistrându-se cifre impresionante, respectiv 19 apariții la posturi de televiziune și radio, 43 de articole în presa scrisă și 277 de articole în presa online.

Pentru modul în care am reușit să ne desfășurăm activitatea în anul 2021, atât pe plan cultural dar și administrativ, dorim să mulțumim, în primul rând, Consiliului Județean Maramureș, de al cărui sprijin constant ne-am bucurat și care ne asigură cea mai mare parte a resurselor financiare necesare. De asemenea, dorim să aducem mulțumirile noastre sincere, tuturor instituțiilor, societăților comerciale și organizațiilor neguvernamentale cu care am colaborat: muzee și alte instituții de cultură și învățământ, cu care am organizat împreună evenimente culturale și științifice, colecționari, de la care am achiziționat sau ne-au oferit ca donație eșantioane minerale, firme, de la care am achiziționat bunuri și servicii, sponsori și nu în ultimul rând reprezentanți mass-media, care au reflectat cu promptitudine și justețe activitatea Muzeului.

One thought on “Anul 2021 la MusMin

  1. Pingback: Muzeul Județean de Mineralogie | 64% mai mulți vizitatori în 2021 față de anul precedent | eZiarultău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *