Studenți geologi în vizită la Muzeu

     În ultimele două săptămâni regiunea minieră Baia Mare a fost gazda studenților geologi din trei mari centre universitare de profil: București, Iași și Ploiești. Deși activitatea minieră în zonă a fost sistată în urmă cu 10 ani, interesul didactic pentru observații asupra formațiunilor geologice se menține. Astfel, în fiecare an în luna iulie, studenții geologi își îndeplinesc o parte importantă din practica obligatorie la noi în județ. Perioada de practica începe, de obicei, cu o vizită la Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, unde studenților li s-au oferit explicații și informații de specialitate cu privire la structurile geologice si perimetrele miniere din regiunea Maramureșului. Studenții au ocazia să vadă în colecțiile muzeului eșantioane de roci, minerale, fosile și minereuri, care-i ajută să își consolideze și să își completeze cunoștințele acumulate în timpul anului universitar.

     Joi, 6 iulie, pragul Muzeului a fost trecut de 19 studenți ai Facultății de Geografie și Geologie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, însoțiți de șef lucr. dr. Andrei Buzatu. Marți, 11 iulie, un grup de 33 de studenți de la Facultatea de Ingineria Petrolului şi Gazelor din cadrul Universității Petrol – Gaze din Ploiești, alături de șef lucr. dr. ing. Crihan Monica Ileana au fost oaspeții Muzeului pentru câteva ore. Miercuri, 12 iulie, a fost rândul studenților bucureșteni să ne viziteze și cei 43 de studenți, de la Facultatea de Geologie şi Geofizică din cadrul Universității din București, însoțiți de conf. dr. ing. Sorin Udubaşa Sorin și de prof. dr. ing. Lucian Petrescu, au petrecut ore bune în Muzeu.

 

     Personalul de specialitate din cadrul Muzeului a fost solicitat să însoțească studenții din București în două dintre zilele lor de practică. Astfel, vineri, 14 iulie, s-a efectuat o vizită la două dintre ariile protejate aflate în custodia Muzeului – Coloanele de la Limpedea și Rezervația fosiliferă Chiuzbaia – iar duminică, 16 iulie, studenții au avut ocazia să vadă spațiul subteran din apropierea Puțului 5 de la Baia Sprie la care are acces Muzeul de Mineralogie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *