Regele a fost la Muzeu


 

IMG_20171215_0004 Foto: Traian Fodor

În aceste zile de doliu, când Regele își urmează ultimul său drum, ne amintim cu pioșenie că în vara anului 1997, Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare a avut privilegiul de a primi vizita Majestăților Sale Regele Mihai I al României și Regina Ana, într-o unică și istorică ocazie.

IMG_20171215_0002

 Foto: Traian Fodor

Directorul fondator al muzeului, prof. Victor Gorduza, a pregătit vizita în cele mai mici amănunte, în colaborare cu autoritățile locale și județene și în conformitate cu cerințele stricte ale Casei Regale a României. Majestățile Lor și suita au fost primite cu flori de către domnul Gorduza și le-a fost apoi prezentat personalul muzeului. După datele generale referitoare la muzeu și zona minieră Baia Mare, Regele și Regina au fost invitați să afle detaliile interesante ale expoziției de bază.

Majestățile Lor și-au manifestat în repetate rânduri curiozitatea și admirația față de originea, vechimea și frumusețea mineralelor din colecția muzeului, ascultând totodată cu interes explicațiile oferite de directorul muzeului. La un moment dat, Regele s-a oprit în fața vitrinei care expune eșantioanele de galenă și și-a adus aminte cu amuzament că acest mineral era folosit la primele radiouri din tinerețea lui. „Dar erau mult mai mici”, a remarcat Majestatea Sa cu umor.

IMG_20171215_0005

La sfârșitul vizitei, Regele Mihai și a Regina Ana au fost invitați să semneze în Cartea de Onoare a muzeului, iar apoi au acordat autografe pe volume ale cărții „Convorbiri cu Regele Mihai I al României” a autorului Mircea Ciobanu.

IMG_20171215_0003

 Foto: Traian Fodor

La plecare, Majestățile lor și-au luat rămas bun de la  directorul Victor Gorduza și de la personalul muzeului, fiind încântați să afle cât de bogată este această parte a României.

Dumnezeu să-l odihnească!

Muzeograf, Fodor Elisabeta

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *