Arhiva autorului: admin

Telefoanele mobile și mineralele lor au poposit la Dorohoi

WhatsApp Image 2024-04-16 at 15.57.09În virtutea bunelor colaborări dintre Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” din Baia Mare și Muzeul Județean Botoșani, la solicitarea colegilor de la instituția amintită, Expoziția temporară „Telefoanele mobile și mineralele lor” a fost deschisă la Dorohoi, în generoasele spații ale Muzeului de Științele Naturii din localitate. Expoziția a fost adusă, după un popas remarcabil de două luni, de la Muzeul de Științele Naturii din Piatra Neamț, structură din cadrul Complexului Muzeal Național Neamț, unde s-a bucurat de aprecierea unui număr mare de vizitatori autohtoni sau turiști.

La Dorohoi, în clădirea de patrimoniu ce găzduiește Muzeul, clădire în care a funcționat instituția prefectului până după cel de-al doilea război mondial, într-o sală de o arhitectură aparte, de sfârșit de veac nouăsprezece, și-au făcut locul aceste device-uri, fără de care nu ne putem închipui societatea modernă actuală – telefoanele mobile. Alături de ele, așa cum a fost concepută expoziția, sunt prezentate și o serie de eșantioane minerale, din a căror prelucrare se obțin componentele unui telefon mobil.

Vineri, 12 aprilie, la ora 12, a avut loc vernisajul expoziției. În cuvântul de deschidere, șeful Secției de Științele Naturii, doamna Elena-Mihaela Ștefură, a subliniat, pe lângă colaborarea excelentă între cele două instituții implicate în proiect și faptul că expoziția nu ar fi fost posibilă fără aportul domnului Marian Abutoaiei, patronul firmei GSM-ZONE din Iași, proprietarul colecției de telefoane mobile expuse. Prezent la eveniment, domnul director al Muzeului Județean Botoșani, domnul Aurel Melniciuc, a reiterat disponibilitatea celor două instituții de a colabora pentru implementarea unor proiecte culturale comune, spre beneficiul publicului vizitator. În  alocuțiunea sa, muzeograful Sorin Prisăcariu, curatorul expoziției, a prezentat, pe scurt, modul de constituire a expoziției, motivația organizării ei, cu accente deosebite asupra rolului și locului mineralelor în viața noastră cotidiană și cu referire evidentă, la conținutul în resurse minerale ale telefoanelor mobile.

Ne exprimăm, încă odată, satisfacția că interesul stârnit de această expoziție, a fost unul major; este o dovadă în plus că acest tip de eveniment cultural și educațional totodată, suscită curiozitatea publicului, mai ales a celui tânăr. Nu putem decât să ne dorim ca expoziția să fie vizitată de cât mai multe persoane, mai ales că premisele sunt asigurate de generoasele noastre gazde din Dorohoi.

Expoziția, pentru cei ce-și propun să viziteze cochetul municipiu, va fi deschisă până la jumătatea lunii iulie.

Vernisaj și conferință

P1070123Ieri, 04 aprilie 2024, a avut loc vernisajul Expoziției temporare „Instantanee americane”, ce cuprinde 42 de fotografii, realizate de către domnul Ștefan VIDA – membru al Foto Club Carei „Vasile Vénig László”. Instantaneele surprinse de către expozant se înscriu în categoria fotografiei de stradă. Astfel, autorul surprinde locuitori din unele zone, a celor două americi, în diferite ipostaze a vieții lor cotidiene, de la celebrarea unor sărbători religioase, precum „Fiesta Candelaria”, în America de Sud,  până la derularea unei zile obișnuite în Time Square, New York. Se pot observa cu ușurință diferențele culturale dintre continentul nordic și cel sudic, dar și diferențele de lumină și culoare, continentul sudic câștigând detașat la aceste capitole.

La începutul evenimentului a luat cuvântul domnul director conf. univ. dr. ing. Ioan DENUȚ, care le-a adresat un cuvânt de bun venit celor prezenți și le-a vorbit despre numărul impresionant de expoziții organizate de-a lungul timpului, de către instituția noastră. A făcut o trecere în revistă a expozițiilor temporare organizate la sediu în colaborare cu domnul VIDA, aceasta fiind a cincea colaborare cu dânsul, apoi a urmat o introducere în ceea ce înseamnă expoziția. În continuare a luat cuvântul domnul Ștefan VIDA, care a oferit câteva detalii despre expoziția în sine și despre două dintre evenimentele surprinse în imagini. A mulțumit tuturor celor prezenți și și-a manifestat disponibilitatea de a oferi, după vernisaj, informații detaliate fiecărei persoane interesate. Această expoziție poate să fie admirată, la sediul Muzeului nostru, până în data de 30 iunie 2024.

Domnul director DENUȚ a invitat persoanele prezente la acest vernisaj, să își împărtășească din experiențele lor pe cele două continente americane, ținând cont că mulți din cei prezenți au activat ca și specialiști, în domeniul mineritului, în statul Chile, din America de Sud. Deși nu a reușit să viziteze continentul sudic, domnul Marinel Kovacs a destăinuit celor prezenți experiența dânsului de pe continentul american nordic.

După vizionarea expoziției de către cei prezenți, a urmat al doilea eveniment al zilei, Ședința publică a Societății Geologice a României – Sucursala Baia Mare. La această ședință publică, domnul director DENUȚ, președintele sucursalei, a expus ordinea de zi. Au fost acceptați doi noi membri în Societate și s-a ținut un moment de reculegere în memoria profesorului Ioan Mârza, de la Departamentul de Geologie, al Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, plecat dintre noi, săptămâna trecută, la frumoasa vârstă de 94 de ani. A urmat prezentarea domnului conf. dr. geol. Marinel Kovacs, intitulată „Vulcanism în Santorini și Milos”, despre experiența dânsului la al VI-lea Workshop Internațional de Vulcanologie, organizat la Santorini, Grecia. Acesta a prezentat, în detaliu, Caldera Santorini și evenimentele ce au condus la morfologia și constituția ei actuală. Apoi a urmat o călătorie prin geologia Greciei, cu ajutorul imaginilor, surprinse de către domnul Kovacs în excursia organizată în cadrul Workshop-ului.

În final, cei aproximativ 40 de participanți s-au declarat încântați, de cele două evenimente desfășurate și au mai zăbovit minute bune, depănând amintiri sau schimbând impresii. Tuturor le mulțumim pentru prezență!

Invitație la vernisaj

Afis_Expo_Vida_Vă invităm să fiți alături de noi la vernisajul Expoziției temporare „INSTANTANEE AMERICANE”, ce va avea loc joi, 4 aprilie 2024, de la ora 16, la sediul Muzeului din bld. Traian nr.8. Expoziția prezintă în imagini periplul domnului Ștefan Vida prin locurile cele mai emblematice ale celor două continente americane.

Ziua Mondială a Apei – 2024: apă pentru pace

WWD2024_poster_ENGLISH Ziua Mondială a Apei este aniversată anual, pe 22 martie, sub egida Organizației Națiunilor Unite. Este o celebrare, inițiată în anul 1993, care are în prim plan apa și își propune să crească gradul de conștientizare privind importanța accesului la apă potabilă și a gestionării durabile a resurselor limitate de apă din lume. Ziua Mondială a Apei reprezintă o bună oportunitate pentru societatea noastră să aducă în discuție o serie de aspecte legate de importanța apei în viață,  protejarea mediului înconjurător și a surselor de apă.

În fiecare an, celebrarea se face sun un slogan bine ales, astfel, în anul 2023 tema Zilei Mondiale a Apei a fost „Be the change – Fi tu schimbarea”, urmărind astfel  încurajarea populației să ia propriile măsuri, pentru a schimba modul în care folosesc, consumă și gestionează apa.

În anul 2022, tema Zilei Mondiale a Apei, „Groundwater: making the invisible visible – Apele subterane – să facem invizibilul vizibil!”, își propunea să atragă atenția asupra resursei de apă ascunse, care a fost întotdeauna extrem de importantă, dar nu este pe deplin recunoscută, în elaborarea politicilor de dezvoltare durabilă.

Tema Zilei Mondiale a Apei 2021 „Valuing Water – Valoarea apei”, urmărind conștientizarea populației cu privire la valoarea apei, care este cu mult mai mare decât prețul său – apa are o valoare enormă și complexă pentru gospodăriile noastre, alimente, cultură, sănătate, educație, economia și integritatea mediului nostru natural.

„Apă pentru pace –  Water for Peace” este tema din acest an a Zilei Mondiale a Apei. Spre deosebire de ultimii trei ani, când mesajul era adresat în principal populației,  în acest an accentul se pune în principal pe cooperarea dintre state. Astăzi, 153 de țări împart resursele de apă, mai mult de 3 miliarde de oameni din întreaga lume depind de apa care traversează frontierele naționale. Cu toate acestea, doar 24 au raportat acorduri de cooperare pentru toată apa comună. Trebuie accelerate eforturile de a lucra împreună dincolo de frontiere, astfel încât toate țările să pună în aplicare Convenția Națiunilor Unite privind apa, care promovează gestionarea durabilă a resurselor de apă comune.

Apa poate crea pace sau poate provoca conflicte. Atunci când apa este rară sau poluată, sau când comunitățile nu au acces în mod egal la folosirea acesteia, tensiunile pot crește între comunități și țări. Trebuie să acționăm în baza realizării faptului că apa nu este doar o resursă care trebuie folosită și concurată, ci este un drept uman, intrinsec fiecărui aspect al vieții. Pe măsură ce impactul schimbărilor climatice crește, iar populațiile cresc, există o nevoie urgentă, în interiorul și între țări, de a ne uni în jurul protejării și conservării celei mai prețioase resurse a noastre.

Pentru a marca această sărbătoare mondială a apei și a ne aduce aportul la sensibilizarea și conștientizarea publicului cu privire la importanța apei, pe parcursul zilei de vineri, 22 martie 2024, la orele 10:00, 12.00, și 14,00, la sediul Muzeului Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, vor fi proiectate filme având ca tematica apa: resurse de apă, importanța apei, forța creatoare și distrugătoare a apei. Toți cei interesați de vizionarea acestor documentare sunt așteptați la sediul Muzeului din bd. Traian, nr. 8.

În gară la Mineralogie

P1060636

 

 

 

144 de machete feroviare, dintre care 20 de locomotive, 51 de vagoane de călători, 46 de vagoane de marfă și încă 26 de piese de tipul echipamentelor de intervenție, sunt acum la Muzeul de Mineralogie. Toate acestea constituie Expoziția temporară „Glasul roților de tren, ce a fost vernisată marți, 12 martie începând cu ora 13:00, în sala de expoziții temporare de la sediul instituției.

Deschiderea evenimentului a fost marcată de un cuvânt călduros de bun venit din partea directorului muzeului, domnul Ioan Denuț, care le-a mulțumit celor prezenți pentru că au ales să ne fie alături în acele momente. Dl. director a făcut scurte treceri în revistă a istoriei celor trei componente pe care noi, călătorii, le percepem actual ca alcătuind transportul feroviar: a vorbit despre primele încercări de transport de-a lungul a două căi paralele, despre istoria vagonetelor și vagoanelor și a punctat cele mai importante repere evolutive ale locomotivelor. De asemenea, a vorbit despre reticența cu care a fost privită în trecut această invenție – locomotiva, citând dintr-un memoriu întocmit la început de sec. IXX.

D-na muzeograf Alexandra Sîngeorzan – curatorul acestei expoziții, a vorbit despre provocările și importanța acestui proiect expozițional, amintind faptul că se situează într-o serie de expoziții aparținând unor colecționari particulari, expoziții prin intermediul cărora, Muzeul de Mineralogie facilitează intrarea în circuitul muzeal, a unor colecții deosebite care altfel nu ar ajunge la publicul larg. Expunerea a continuat cu descrierea celor două componente principale ale expoziției, mai exact machetele feroviare și filatelia cu tematică feroviară, vorbind despre modul de expunere a pieselor, aparținând fiecăreia dintre aceste categorii și despre informațiile selectate și textele concepute, pentru a completa și explicita expoziția.

Punctul culminant al vernisajului l-a constituit, bineînțeles, prezentările pasionate ale celor doi colecționari, care au oferit piesele ce constituie expoziția.

Primul dintre cei doi colecționari, care a luat cuvântul, a fost dl. Vlad Stoenescu, a cărui colecție de machete feroviare face obiectul principal al acestei expoziții. El a vorbit, în primul rând, despre cum s-a născut pasiunea sa pentru machetele feroviare și despre cum a constituit colecția pe care o deține. A continuat, vorbind celor prezenți, despre ce înseamnă modelismul feroviar și epocile sale și a evidențiat câteva aspecte legate de unele piese din expoziție.

În continuare a luat cuvântul dl. Alexandru Leonard Pop, colecționarul responsabil pentru componenta filatelică a expoziției. Acesta a vorbit despre exponatele cu tematică filatelică pe care le conține expoziția, concretizate în patru panouri cu produse filatelice și un material video, ce cuprinde cărți poștale ilustrate internaționale cu tematică feroviară.

Înainte de încheiere, dl. director i-a dat din nou cuvântul d-lui Vlad Stoenescu, pentru a spune câteva cuvinte despre punctul central al expoziției, diorama interactivă, despre modul ei de funcționare și pentru a face o scurtă demonstrație celor prezenți.

În timp ce participanții la vernisaj (în număr de aproximativ 55 de persoane, printre care și un grup de elevi ai Școlii Gimnaziale „Alexandru Ivasiuc” din Baia Mare) se plimbau pe lângă vitrine admirând exponatele, iar alții  manevrau garniturile de tren din dioramă, discuțiile aprinse au animat atmosfera, iar schimbul de povești și cunoștințe a adus un plus de profunzime și înțelegere, în legătură cu pasiunea comună pentru căile ferate și filatelie.

La finalul vernisajului, mulțumiri au fost adresate colecționarilor și organizatorilor, pentru eforturile lor de a aduce laolaltă această expoziție deosebită, iar discuțiile animate despre căile ferate și filatelie au răsunat în spațiul expozițional, amestecându-se cu sunetele discrete ale trenurilor ce rulau pe șinele din dioramă.

Expoziția va putea fi vizionată, la sediul Muzeului de Mineralogie, până la sfârșitul lunii septembrie. Vă așteptăm cu drag!

Invitație la vernisaj

Afiș expoDragi prieteni și pasionați de lumea feroviară,

Suntem încântați să vă invităm la vernisajul Expoziției temporare intitulată „Glasul roților de tren”, expoziție ce aduce în prim plan machete feroviare de excepție și elemente de filatelie tematică.

Se întâmplă la 220 de ani de la punerea în mișcare, pentru prima dată, a unei garnituri de tren, de către o locomotivă cu aburi.

Expozanții, Vlad Stoenescu și Alexandru Leonard Pop, vă invită să vă alăturați unei călătorii fascinante prin universul feroviar și prin istoria filateliei tematice. Această experiență vă va oferi ocazia să descoperiți minuțiozitatea și pasiunea pe care aceștia le-au dedicat organizării și prezentării colecțiilor remarcabile, care au constituit fundamentul pentru crearea expoziției.

Evenimentul va avea loc marți, 12 martie 2024, începând cu ora 13:00, la sediul Muzeului de Mineralogie din Baia Mare, situat pe bd. Traian, nr. 8.

Vă așteptăm cu drag, să vă bucurați de frumusețea și diversitatea expoziției, să vă împărtășiți pasiunea pentru lumea trenurilor și să petrecem împreună câteva momente de descoperiri și emoții.

Cei mici, dar și cei care se mai simt câtuși de puțin copii, se vor putea bucura, în plus, de garniturile de tren mobile din diorama interactivă, prezentă în expoziție.

„Zestrea minerală a României” – în premieră la Miercurea Ciuc

01Este deja un truism să afirmăm că expoziția itinerantă „Zestrea minerală a României” se bucură de un succes deosebit pe plan național. Iată cum, pe parcursul a aproape cinci ani, acest eveniment cultural de excepție a fost vernisat de nu mai puțin de 17 ori, de-a lungul și de-a latul țării. Am avut, zilele trecute, orgoliosul prilej de a deschide cea de-a optsprezecea expoziție la Miercurea Ciuc, în cadrul Muzeului Oltului și Mureșului Superior. Ne-am bucurat să putem prezenta publicului, într-un spațiu generos, pus la dispoziție de gazde, comorile științifice și estetice ale universului mineralogic național. Muzeul, structură din cadrul Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni (cu sediul la Sf. Gheorghe) este amplasat în centrul orașului, într-o clădire monument istoric de secol XIX. Poziționarea și notorietatea sa, ne permite să apreciem că și expoziția noastră se va bucura de un aflux deosebit de vizitatori, fiind cu atât mai mult un pol de interes cultural.

Deschiderea oficială a expoziției a avut loc vineri, 23 februarie, la ora 12.00. Din publicul prezent la vernisaj s-au remarcat personalități locale, din diferite structuri organizatorice instituționale (Jandarmerie, Armată), educative (Inspectorat Școlar) și culturale. Au luat cuvântul, din partea gazdelor, doamna muzeograf  Florina Bănică și doamna muzeograf Iuliana Bartok, care au subliniat bunele relații instituționale existente între cele două entități de cultură. S-a insistat pe ineditul evenimentului cultural și s-au emis aprecieri că expoziția va fi un real câștig pentru cunoașterea și promovarea atât de puțin cunoscutului patrimoniu mineralogic național. Din partea echipei de implementare a proiectului, domnul muzeograf Sorin Prisăcariu, a trecut în revistă, ca de obicei, motivațiile ce au stat la baza selecției exponatelor: minerale descoperite și descrise pentru prima oară în România, asociații minerale de tip ”flori de mină” unice în lume, etc. amintind totodată și partenerii fără de care nu s-ar fi putut organiza expoziția: Universitățile din București, Cluj-Napoca și Iași și Muzeul Național de Geologie. A organizat, pentru publicul prezent, un tur ghidat, prin care au fost subliniate aspecte deosebite muzeografice sau estetice, ce dau culoare și consistență acestui eveniment cultural.

            Expoziția poate fi vizitată la Miercurea Ciuc, la Muzeul Oltului și Mureșului Superior,  până în data de 11.06.2024. Ea va putea fi admirată la pachet cu exponatele expoziției muzeale de bază.

„Telefoanele mobile și mineralele lor” în municipiul Piatra Neamț

01Un alt proiect al Muzeului nostru se bucură, iată, de notorietate națională, Expoziția temporară „Telefoanele mobile și mineralele lor” a părăsit sala de expoziții temporare a instituției, spre a-și găsi o nouă locție, la fel de primitoare, la Muzeul de Științele Naturii din Piatra Neamț, structură din cadrul Complexului Muzeal Național Neamț. Colaborarea cu această instituție tinde să devină o tradiție, având în vedere proiectele comune desfășurate de-a lungul timpului, și, în acest context, putem aminti ultima expoziție națională itinerantă „Zestrea minerală a României”, ce a poposit aici în vara anului 2021.
În consecință, vineri, 9 februarie, la ora 12, a avut loc vernisajul expoziției. În cuvântul de deschidere, doamna muzeograf Oana Maria Balan, a subliniat, pe lângă colaborarea excelentă între cele două instituții implicate în proiect și faptul că expoziția nu ar fi fost posibilă fără aportul domnului Marian Abutoaiei, patronul firmei GSM-ZONE din Iași, proprietarul colecției de telefoane mobile prezentate. În alocuțiunea sa, muzeograful Sorin Prisăcariu, curatorul expoziției a prezentat, pe scurt, aspectele esențiale ale organizării, respectiv, motivația derulării acestui proiect cultural, partenerii, modul de constituire a fondului expozițional și criteriile muzeologice de expunere. În fața unui public animat, reprezentat și de elevi din ciclul primar și gimnazial, s-a răspuns la multitudinea de întrebări legate atât de device-urile expuse, cât și de mineralele/minereurile ce au stat la baza fabricării componentelor telefoanelor. Cantitatea și calitatea informațiilor solicitate au fost de natură să ne bucure, denotând interesul deosebit suscitat de subiect. Dacă doriți să vizualizați acest eveniment, o puteți face apăsând aici.
Ne bucură în mod deosebit interesul stârnit de această expoziție, mai ales că factorul educațional prevalează; uităm mult prea repede sau chiar ignorăm prezența mineralelor în viața noastră cotidiană, ca sursă a progresului și bunăstării colective și personale. Iar dacă aceste informații pot ajunge la tânăra generație, într-o formă accesibilă și care stârnește interesul, cu atât mai bine.
Expoziția, pentru cei ce-și propun să viziteze municipiul Piatra Neamț, va fi deschisă până la jumătatea lunii aprilie. De unde, probabil (și ne dorim acest lucru) va fi translatată la Muzeul de Științele Naturii – Dorohoi.

Expoziția temporară pleacă în turneu

afis Complexul Muzeal Național Neamț alături de Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare și GSM-ZONE din Iași, au plăcerea de a vă invita să descoperiți o lume fascinantă în cadrul unei expoziții inedite care evidențiază legătura esențială dintre mineralele extrase din adâncurile Pământului și dispozitivele pe care le folosim în viața de zi cu zi, în special telefoanele mobile.
𝐄𝐱𝐩𝐨𝐳𝐢𝐭̦𝐢𝐚 𝐬𝐞 𝐯𝐚 𝐝𝐞𝐬𝐟𝐚̆𝐬̦𝐮𝐫𝐚 𝐥𝐚 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐒̦𝐭𝐢𝐢𝐧𝐭̦𝐞 𝐍𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚𝐥𝐞 𝐏𝐢𝐚𝐭𝐫𝐚-𝐍𝐞𝐚𝐦𝐭̦ 𝐢̂𝐧 𝐩𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐝𝐚 𝟎𝟗 𝐟𝐞𝐛𝐫𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞 – 𝟏𝟎 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒. 𝐕𝐞𝐫𝐧𝐢𝐬𝐚𝐣𝐮𝐥 𝐯𝐚 𝐚𝐯𝐞𝐚 𝐥𝐨𝐜 𝐢̂𝐧 𝐝𝐚𝐭𝐚 𝐝𝐞 𝟎𝟗 𝐟𝐞𝐛𝐫𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒, 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐩𝐚̂𝐧𝐝 𝐜𝐮 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟐.
Prin intermediul acestui proiect expozițional, ne propunem să aducem în prim-plan povestea captivantă a evoluției telefoanelor mobile în perioada 1994-2014 și, în același timp, să subliniem importanța resurselor minerale în fabricarea acestor dispozitive tehnologice omniprezente în societatea contemporană. Expoziția evidențiază rolul resurselor minerale în fabricarea acestor aparate și în evoluția umană
Vizitatorii vor avea ocazia de a explora diverse modele de telefoane mobile reprezentative pentru perioada menționată, ilustrând astfel progresul tehnic și estetic în domeniul comunicațiilor mobile.

Concursul de eseuri „Mineralele din viața noastră” – ediția a IV-a, 2024

Lansare concurs articolMuzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, în parteneriat cu Societatea Geologică a României și Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, lansează Ediția a IV-a a Concursului de eseuri „Mineralele din viața noastră”.  Acest concurs este organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Pământului, care se celebrează în fiecare an pe data de 22 aprilie.

Concursul se desfășoară în perioada 1 februarie – 23 aprilie 2024 și se adresează atât elevilor din ciclul gimnazial, cât și celor din ciclul liceal. Participanții vor trebui să realizeze un eseu, în care vor putea sa aleagă între:

– a descrie un mineral: definire, proprietăți, tipuri de zăcăminte din care provine mineralul, răspândirea acestuia în natură (zonele de pe glob unde se exploatează cele mai importante zăcăminte) și o prezentare detaliată a principalelor utilizări ale acestuia, sau

– a descrie materiile prime minerale ce fac parte dintr-un produs sau obiect, pe care îl utilizăm în viața noastră (descrierea mineralelor și evidențierea rolului în funcționarea sau utilizarea produsului/obiectului).

În vederea participării la concurs, doritorii trebuie să se înscrie prin intermediul formularului on-line https://forms.gle/KpAahg8Ed9zjRGpz6 , până la data de 15 martie 2024, urmând ca eseurile să fie trimise până cel târziu la data de 15 aprilie 2024, prin e-mail la adresa muzmin@rdsmail.ro, specificându-se la subiect „Pentru concurs Ziua Pământului”. În e-mail se vor trece numele și prenumele participantului, vârsta și școala la care învață. Eseul va fi redactat în limba română, format document .doc (Microsoft Word), font Times New Roman, caractere de 14, spațiere la 1 rând, aliniere Justify, va avea maxim 5 pagini A4 și pot fi utilizate până la 4 fotografii. La e-mail se va atașa acordul de consimțământ, în vederea prelucrării datelor personale, după modelele disponibile în documentul „Informare în vederea prelucrării datelor cu caracter personal pentru înscrierea la concurs”.

Vor fi premiate cele mai bune 3 lucrări, iar premierea va avea loc în data de 23 aprilie 2024, la o oră ce va fi comunicată ulterior și se va desfășura online pe platforma ZOOM. Premiile vor consta în articole destinate drumețiilor montane, casete cu minerale, publicații din sfera științelor naturale și diverse device-uri.

Jurizarea se va face de către specialiști din cadrul Muzeului, ai Societății Geologice și ai Inspectoratului Școlar și se vor urmări aspecte ce țin de calitatea și acuratețea informației, de unicitatea și diversitatea ideilor.

Regulamentul complet al Concursului poate fi consultat aici.