S-a pus „piatra” de temelie a unei viitoare expoziții în aer liber

1

Un nou eșantion a fost inclus în cadrul Expoziției permanente a Muzeului, la Secțiunea Petrografie. Eșantionul, expus liber datorită dimensiunilor mari, este un calcar fosilifer, aparținând grupei rocilor sedimentare. Din punct de vedere mineralogic este alcătuit din carbonat de calciu, format prin precipitare chimică din apele unui bazin de sedimentare. De asemenea, conține și numeroase fragmente de fosile (lamelibranhiate și gasteropode), din fauna subacvatică specifică Eocenului superior (aproximativ 40 milioane de ani în urmă).

Particularitatea care evidențiază acest eșantion sunt golurile cu contur circular, de dimensiuni centimetrice, dispuse sub forma unei rețele de canale, care s-au format prin procese de dizolvare sub acțiunea apelor provenite din precipitații. Acest ultim proces care și-a lăsat amprenta în structura eșantionului s-a desfășurat mult mai recent, din momentul în care formațiunea geologică din care făcea parte, ajunsă la suprafață, a fost supusă acțiunii factorilor exogeni.

Eșantionul a fost identificat in situ în zona platoului Prislop (nord-ul Podișului Someșan) de către, pe atunci studentul, Dan Ciurte (azi inginer de mediu), în perioada elaborării lucrării de licență. Informația ajunsă la conducerea Muzeului s-a concretizat într-o vizită pe teren la începutul acestei săptămâni, când eșantionul a fost transportat la sediul muzeului. În zilele următoare acesta a fost curățat și amplasat lângă vitrina în care sunt expuse și alte eșantioane de roci sedimentare și fosile. Încă de la expunere a devenit deliciul vizitatorilor, în special a copiilor.

2

Amplasamentul actual este temporar, deoarece locația finală va fi spațiul din fața Muzeului, unde printr-un proiect demarat cu această ocazie, dorim să amplasăm mai multe „megaeșantioane” care să facă obiectul unei expoziții în aer liber.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *