Săptămâna altfel la Muzeu

Săptămâna 6 – 10 aprilie 2015 a fost dedicată activităților extracuriculare și extrașcolare în cadrul programului „Școala altfel – Să știi mai multe, să fi mai bun”. În această săptămână elevii sunt stimulați să participe la acțiuni variate în contexte nonformale.

În cadrul acestui program național Muzeul de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare s-a implicat într-o serie de activități, precum: organizarea vizitării expozițiilor permanentă și temporare de către grupurile de vizitatori, deschiderea expoziției „Culoarea – lumina mineralelor” – expoziție organizată în contextul ”2015 – Anul Internațional al Luminii”, precum și o expoziție de carte școlară pentru elevi și preșcolari, în colaborare cu reprezentanții zonali ai editurilor Ars Libri și Nomina.

În această perioadă muzeul a fost vizitat de 3.470 persoane, respectiv 119 grupuri din Maramureș – Baia Mare, Sighetu Marmației, și alte localități, dar și din județele Satu Mare, Sălaj, Cluj, Bistrița, Bihor, Alba Iulia, Sibiu, Suceava, Brașov, Ialomița. Marți 7 aprilie s-a înregistrat un maxim de 1.428 vizitatori.

Cu ocazia Olimpiadei de Limbi Romanice, Muzeul a încheiat un acord de parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș. În urma acestei colaborări Muzeul a fost vizitat de 600 elevi olimpici din toate orașele țării.

În săptămâna 6 – 10 aprilie 2015 a avut loc și ce-a de a VI-a ediție a acțiunii „Săptămâna familiei, săptămâna fără TV”. Concepută și demarată de către Asociația Zibo Help, acțiunea are ca scop reducerea timpului petrecut de copii în fața televizorului și a calculatorului și limitarea accesului copiilor la programele TV și web-site-urilor cu conținut neadecvat pentru vârsta lor. În cadrul acestei acțiuni a fost implicat și muzeul nostru (încă din anul 2010), iar în data de 8 aprilie am oferit intrare liberă, grupurilor care au prezentat la intrare „biletul ZIBO”. În cadrul acestui program au vizitat muzeul un număr de 87 elevii și profesori însoțitori, adică 6 grupuri.

Începând de joi 9 aprilie și până în 9 iunie 2015 la Muzeul de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare se desfășoară campania  „Pofta de cunoaștere merită un sandwich” organizată împreună cu restaurantul McDonald’s. La achiziționarea unui bilet de intrare la muzeu se acordă un voucher, pe baza căruia restaurantul McDonald’s oferă, din partea casei, un sandwich sau un McPuișor.

DSCN3979DSCN4003

DSCN4012  DSCN4008

Picture 002            Picture 005

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *