Joi 4 iulie 2024 Muzeul Juedețean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare a avut onoarea de a găzdui vernisajul expoziției de pictură „Rewriting humanity”, cu lucrări selectate din creația artistei Herțeg Elena-Alina.
În debutul evenimentului a luat cuvântul dl. director al Muzeului, conf. univ. dr. ing. Ioan Denuț, care le-a vorbit participanților despre importanța mineralelor în dezvoltarea societății umane, utilizând argumente istorice, despre nevoia noastră actuală de minerale, exemplificând prin necesarul de materii prime minerale la nivelul Uniunii Europene și a încheiat cu câteva considerații referitoare la relația dintre artă (picturile expuse) și minerale (exponatele din vitrine).
În continuare conf. univ. dr. Greti Adriene Papiu, în calitate de curatorul expoziției, doctor în Arte Vizuale, dar și cadru didactic la Centrul Universitar Nord din Baia Mare, Facultatea de Litere, Secția Arte Plastice, Pictură, a vorbit celor prezenți despre talentul deosebit al artistei, onoarea de-a o avea în îndrumare, ca masterand și nu în ultimul rând despre lucrările expuse la Muzeu.
În încheierea serii artista Elena – Alina Herțeg a mulțumit celor 70 de persoane prezente la acest eveniment, le-a vorbit despre sursa de inspirație în realizarea lucrărilor, despre titlul ales pentru această expoziție, planuri de viitor și nu în ultimul rând a adus mulțumiri familiei, pentru susținerea ei în aceste demersuri cultural artistice.
Expoziția va putea fi vizitată până la data de 1 noiembrie 2024.