„Poezia este singura avuţie pe care omul o are încă nejefuită. Până acum tot ce a avut omul, a fost jefuit…Poezia este a tuturora, în toţi oamenii există poezie, iar poetul este muncitorul, traducătorul umil al sentimentelor tuturora, al acestor cărţi tipărite, bunăoară de mine, bunăoară de alţii” (Nichita Stănescu vorbind despre poezie într-un interviu).

 

 

Miercuri, 31 martie 2021, sa ni-l amintim pe Nichita Stănescu în ziua ce ar fi fost cea de-a 88-a aniversare a sa.

Începând cu ora 16:00, la sediul Muzeului Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare va avea loc un eveniment cultural-artistic, prin care elogiem viața și opera marelui poet. Evenimentul, organizat în colaborare cu Teatrul Ararat, Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Cenaclul Cultural „Tinerii clasici”, se va desfășura exclusiv online, va fi transmis live pe pagina de Facebook a Muzeului și va fi preluat de Televiziunea TV Sighet. Vor putea fi urmărite momente muzicale și recitări de poezie, interpretate de actorul Claudiu Pintican, reprezentanţi ai Cenaclului Cultural „Tinerii clasici”: Anand Sergiu Donca, Bogdan Vanca, Alexandra Bodea, elevii: Gabi Hanák, Bianca Solomeş, Oana Groza, Amalia Andreea Trif, Eliza Pintican, Titus Pop – student la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Alexandra Rău – studentă la Facultatea de Teatru şi Film, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca și profesorii: Sorina Gherman, Cristina Rettegi și Alina Mirela Andreicuţ.

Nichita Stănescu  – poet, scriitor și eseist român, ales membru post-mortem al Academiei Române, este considerat, de critica literară și de publicul larg, drept unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”.

S-a născut la data de 31 martie 1933 la Ploiești, mama sa fiind Tatiana Cereaciuchin, membră a unei familii de nobili de origine rusă refugiată în România, iar tatăl, Nicolae Hristea Stănescu, fost ţăran devenit meşteşugar şi comerciant.

Copilăria și adolescența le petrece la Ploiești, orașul natal, unde face primele doua clase primare, pentru ca următoarele, din cauza razboiului, să le facă la Bușteni și Vălenii de Munte. Clasele gimnaziale le urmează în Ploiești, la Liceul „Sf. Petru și Pavel”, iar cursul superior, între anii 1948-1952, la același liceu, unde absolvă cursurile liceale în anul 1948, la secția reală, pregătit pentru studii politehnice. Surprinde însă pe toată lumea, urmând cursurile Facultății de Filologie, secția Limba și literatura română, în cadrul Universității din București.

Debutează cu poezie simultan, în martie 1957, în revistele „Tribuna” și „Gazeta literară”; debutul editorial are loc în 1960, cu volumul Sensul iubirii. Dupa absolvirea facultății este un timp corector și apoi, până în 1968, redactor la secția de poezie a „Gazetei literare”, în 1969 este numit redactor șef adjunct al revistei „Luceafarul”, iar din 1970 până în 1973 este redactor șef adjunct la „România literară”.

În prefața volumului „Integrala poeziei lui Nichita Stănescu”, istoricul literar Bogdan Crețu spune despre creatorul „necuvintelor” că „nu este doar un nume de referință al poeziei contemporare, ci unul dintre marile modele ale poeziei românești, experiența operei sale marcând decisiv discursul liric […]citită azi, la rece, după atâtea noi experimente, poezia lui Nichita Stănescu, rămîne în cea mai mare parte a sa, proaspătă, neatinsă de vreme. Căutările sale sunt autentice, tonul ei nu s-a învechit.”

Opera sa literară cuprinde volumele:  Sensul iubirii (1960), O viziune a sentimentelor (1964), Dreptul la timp (1965), 11 elegii (1966),  Roșu vertical (1967), Alfa (1967), Oul si sfera (1967), Laus Ptolemaei (1968), Necuvintele (1969), Un pământ numit România (1969), În dulcele stil clasic (1970), Poezii (1970), Belgradul în cinci prieteni (1972), Cartea de recitire (1972), Măreția frigului, Romanul unui sentiment (1972), Clar de inimi (1973), Starea poeziei ( 1975), Epica Magna (1978), Operele imperfecte (1979), Carte de citire, carte de iubire (1980), Noduri si semne (1982), Oase plângând (1982), Respirări (1982), Strigarea numelui (1983), Antimetafizica (Nichita Stănescu însoţit de Aurelian Titu Dumitrescu 1985).

Activitatea sa literară a fost recompensată cu numeroase premii : Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de poezii O viziune a sentimentelor (1964), Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de poezii Necuvintele (1969), Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de eseuri Cartea de recitire (1972),  Premiul Uniunii Scriitorilor pentru antologia de poezie “Starea poeziei” (1975), Premiul Internațional „Gottfried von Herder” (1975),  Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române pentru volumul de poezii Epica Magna (1978), Premiul „Cununa de Aur” al Festivalului internațional Serile de Poezie de la Struga (Macedonia iugoslavă 1982), iar în anul 1980 Nichita Stănescu este nominalizat de Academia Suedeză la Premiul Nobel pentru Literatura, alaturi de Max Frisch, Jorge Borges, Leopold Sedar Senghorn.Laureatul va fi poetul grec Odysseas Elytis.

Poetul suferea de ciroză, iar în noaptea de marți, 13 decembrie 1983, la ora două și zece minute, s-a stins din viață, pe un pat al Spitalului de Urgență Floreasca din București, la doar 50 de ani.

 

„Ah! Am atâta dragoste încât mi-ar trebui un miliard de ani să vă spun o fărâmă din ea.” (Nichita Stănescu)

 

Surse informații:

https://www.delicateseliterare.ro/nichita-stanescu/

http://poetii-nostri.ro/

Integrala poeziei – Nichita Stănescu,  prefață de Bogdan Crețu

Sursă fotografie: delicateseliterare.ro