O descoperire recentă din cratonul Singhbhum, în estul Indiei, readuce în prim-plan una dintre cele mai fascinante întrebări ale științei: când și în ce condiții a apărut viața pe Pământ? Cercetătorii au identificat într-o rocă veche de aproximativ 3,5 miliarde de ani semnături chimice pe care le interpretează ca dovezi ale activității unor comunități microbiene foarte timpurii.

Studiul, publicat în august 2026 în prestigioasa revistă științifică Proceedings of the National Academy of Sciences, analizează un tip de rocă silicioasă, numită chert, provenită din cratonul Singhbhum, una dintre cele mai vechi regiuni stabile ale scoarței continentale din India.

O rocă ce păstrează urmele unei lumi dispărute

Roca analizată provine din zona Bhitardari, din cadrul centurii de roci verzi Eastern Iron Ore, și prezintă o structură stratificată, cu alternanțe fine de material silicios și material carbonos. Aceste structuri au atras atenția cercetătorilor deoarece seamănă cu resturile unor covoare (depuneri) microbiene – comunități formate din microorganisme care se dezvoltă în straturi și pot lăsa în urmă amprente chimice și structurale în sediment.

În astfel de roci extrem de vechi, identificarea urmelor vieții este însă o adevărată provocare. În miliarde de ani, rocile au fost supuse temperaturilor ridicate, presiunii, deformării și circulației fluidelor, procese care pot modifica sau chiar distruge semnăturile originale ale vieții.

De aceea, una dintre întrebările esențiale este dacă materia carbonică observată în rocă a fost produsă de organisme vii sau dacă ar putea avea o origine pur geologică.

Cum au stabilit cercetătorii vârsta rocii?

Unul dintre cele mai importante elemente ale noului studiu este reprezentat de cristalele de zircon identificate în rocă.

Zirconul este un mineral extrem de rezistent, capabil să păstreze informații despre momentul formării sale timp de miliarde de ani. Cercetătorii au utilizat metoda de datare uraniu–plumb (U–Pb) pentru cristalele de zircon asociate rocii. Rezultatul a indicat o vârstă de 3.497 ± 5 milioane de ani.

Această precizie este deosebit de importantă. Ea oferă un reper cronologic direct pentru materialul geologic în care a fost identificată materia carbonică, spre deosebire de unele descoperiri mai vechi în care vârsta presupuselor bio-semnalări a fost estimată indirect, pe baza rocilor învecinate.

Carbonul – cheia interpretării

Pentru a determina originea materialului carbonic, cercetătorii au apelat la mai multe metode de analiză, inclusiv spectroscopia Raman și analiza izotopică a carbonului.

Materia carbonică din rocă prezintă o valoare a raportului izotopic δ¹³C de aproximativ −30,9‰. O astfel de compoziție, caracterizată printr-o proporție mai mare de carbon-12 în raport cu carbon-13, este compatibilă cu procesele biologice de fixare a carbonului.

Cercetătorii interpretează aceste date ca indicând o origine biogenică a carbonului, asociată unor comunități microbiene care au trăit în mediul de la începutul Paleoarheanului.

Este important însă de subliniat că, în cazul unor roci atât de vechi, interpretarea unei bio-semnalări trebuie făcută cu mare atenție. Procesele geologice abiotice pot produce uneori structuri și semnături chimice asemănătoare celor biologice. Tocmai de aceea, rezultatele vor beneficia de confirmări și analize independente.

Viață într-o lume dominată de vulcani și ape marine?

Reconstrucția geologică a regiunii oferă un posibil cadru pentru această lume dispărută.

În urmă cu aproximativ 3,5 miliarde de ani, Pământul era foarte diferit de planeta pe care o cunoaștem astăzi. Atmosfera, oceanele și suprafața continentală aveau o compoziție diferită, iar activitatea vulcanică și hidrotermală era intensă.

Rocile din Singhbhum păstrează indicii despre un mediu marin asociat activității vulcanice. Astfel de sisteme hidrotermale sunt deosebit de importante pentru cercetarea originii vieții, deoarece pot furniza căldură, minerale și energie chimică, elemente care ar fi putut susține primele comunități microbiene.

Imaginea care se conturează este aceea a unor ecosisteme microscopice dezvoltate într-un ocean primordial, în apropierea unor sisteme vulcanice și hidrotermale.

Cât de „evoluată” era viața acum 3,5 miliarde de ani?

Poate cea mai surprinzătoare implicație a studiului nu este doar vârsta semnăturii biologice, ci ceea ce ar putea spune aceasta despre metabolismul primelor organisme.

Compoziția izotopică a carbonului este compatibilă, potrivit autorilor, cu existența unor mecanisme de fixare a carbonului relativ sofisticate, inclusiv procese asociate ciclului Calvin. Acest lucru sugerează că, dacă interpretarea biologică este confirmată, unele forme de metabolism complex ar fi putut exista deja în urmă cu aproximativ 3,5 miliarde de ani.

Cu alte cuvinte, este posibil ca viața să fi avut deja o istorie evolutivă considerabilă până în acel moment. Apariția primelor organisme ar putea fi, astfel, cu mult mai veche decât momentul reprezentat de aceste roci.

Descoperirea schimbă teoria originii vieții?

Poate contribui la ea, dar este prea devreme să spunem că o schimbă definitiv.

Cercetarea originii vieții nu urmărește doar să stabilească când au apărut primele organisme, ci și cum au apărut. Una dintre marile întrebări este dacă primele sisteme capabile de metabolism și reproducere s-au format în oceanele primitive, în apropierea izvoarelor hidrotermale, în medii vulcanice sau prin alte mecanisme chimice.

Roca din Singhbhum adaugă o piesă importantă acestui puzzle: oferă un posibil exemplu de activitate biologică foarte timpurie, asociată unui mediu geologic în care vulcanismul și procesele hidrotermale erau active.

Totuși, cercetătorii subliniază necesitatea unor investigații suplimentare. Confirmarea independentă a originii biologice a carbonului și identificarea altor dovezi în rocile din aceeași regiune ar putea consolida interpretarea actuală.

De ce este importantă descoperirea pentru geologie?

Din perspectiva geologiei, această cercetare demonstrează încă o dată cât de valoroase sunt rocile foarte vechi pentru înțelegerea istoriei Pământului.

O rocă nu este doar un agregat de minerale. Ea poate reprezenta o adevărată arhivă geologică, păstrând informații despre mediul în care s-a format, despre activitatea vulcanică, compoziția oceanelor, procesele chimice și chiar despre interacțiunea dintre geosferă și primele forme de viață.

În cazul rocii din cratonul Singhbhum, cristalele de zircon au oferit ceasul geologic, mineralele și textura rocii au oferit informații despre mediul de formare, iar materia carbonică a devenit posibilul indiciu al existenței unor comunități microbiene.

Este un exemplu remarcabil de felul în care mineralogia, petrologia, geochimia, geocronologia și paleobiologia se întâlnesc pentru a reconstrui o lume care a existat cu miliarde de ani înaintea apariției oamenilor.

O poveste scrisă în piatră

La aproape 4,6 miliarde de ani de la formarea Pământului, încă încercăm să descifrăm primele capitole ale istoriei vieții.

Roca din India nu ne oferă, deocamdată, răspunsul definitiv la întrebarea „cum a apărut viața?”. Dar ne oferă ceva poate la fel de valoros: o nouă fereastră către Pământul foarte timpuriu, către o perioadă în care planeta era dominată de oceane, vulcani și procese geologice intense, iar viața – dacă interpretarea cercetătorilor se confirmă – își găsise deja un loc în această lume.

La 3,5 miliarde de ani distanță, urmele unor microorganisme invizibile cu ochiul liber pot fi încă citite în structura unei roci.

Iar aceasta este una dintre marile puteri ale geologiei: piatra poate păstra memoria Pământului.

Surse

Articolul are la bază studiul științific al lui Trisrota Chaudhuri și colaboratorilor, Direct dating of 3.5 Ga biogenic carbon in a microbial mat remnant, Singhbhum Craton, India, publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences (2026), precum și informațiile publicate de Libertatea și Phys.org.

Sâmbătă, 22 august 2026, în Livada Casei Olarului din Baia Sprie, vulcanii au fost, pentru câteva ore, cei mai importanți „protagoniști” ai unei întâlniri dedicate geologiei, naturii, educației și, nu în ultimul rând, bucuriei de a descoperi lucruri noi împreună.

Cu ocazia Zilei Vulcanilor, echipa proiectului Geoparcul UNESCO Gutâi-Maramureș a organizat cea de-a doua ediție a evenimentului „Povestind despre vulcani”, o întâlnire în aer liber, în care informația științifică s-a împletit firesc cu desenul, muzica, lectura și ospitalitatea maramureșeană.

Și, dacă ne-am propus să povestim despre vulcani, putem spune că, la final, nu a rămas nimic nepovestit despre ei.

De ce o Zi a Vulcanilor?

Evenimentul a debutat cu o scurtă introducere susținută de conf. univ. dr. geolog Marinel Kovacs, care a explicat semnificația Zilei Vulcanilor. Aceasta este un eveniment educațional al rețelei Geoparcurilor Internaționale UNESCO din România, dedicat înțelegerii importanței vulcanilor și rolului acestora în evoluția Pământului.

Ziua Vulcanilor este sărbătorită în jurul datei de 24 august, data la care, în anul 79 d.Hr., a avut loc celebra erupție a vulcanului Vezuviu, care a dus la distrugerea orașelor Pompeii și Herculaneum.

Totodată, Marinel Kovacs i-a prezentat participanților pe cei implicați în organizarea evenimentului: Ioan Denuț, Ruskal Teodora, Rada Pavel și Mihaela Lițe, din partea echipei proiectului, alături de el și de conf. univ. dr. geolog și vulcanolog Alexandru Szakács.

Cum arată, de fapt, un vulcan?

A fost întrebarea de la care a pornit aventura noastră.

Alexandru Szakács, conf. univ. dr. geolog și vulcanolog, a provocat publicul la o adevărată incursiune în lumea vulcanilor, pornind de la o serie de întrebări aparent simple:

Cum arată vulcanii? Cât de mari sunt? De câte feluri sunt? Ce au în interior? Cum se nasc? Cum „trăiesc”? Și ce se întâmplă cu ei după ce activitatea vulcanică încetează?

Dar, poate cea mai apropiată întrebare pentru noi a fost: care sunt vulcanii noștri, ai Maramureșului? Pe care dintre ei mergem astăzi în drumeție, schiem sau îi fotografiem?

Pentru a vedea cum îi percepem, participanții au fost invitați să deseneze un vulcan, fie pe hârtie, fie direct pe piatră.

Rezultatul? Aproape toată lumea a desenat același tip de vulcan: un con vulcanic clasic, așa cum ne imaginăm cu toții, probabil, că arată un vulcan.

Doar că vulcanii sunt mult mai variați.

Vulcanii nu arată toți la fel

Pe parcursul prezentării am descoperit că există numeroase tipuri și forme de vulcani, clasificate după diferite criterii.

Am vorbit despre vulcani convecși și concavi, despre vulcanii de tip calderă, dar și despre vulcanii-scut, ale căror forme sunt mult mai line decât imaginea clasică a unui con vulcanic.

Un exemplu spectaculos este reprezentat de vulcanii din Hawaii, precum Mauna Loa și Mauna Kea, adevărați giganți ai planetei. În Anzi, Ojos del Salado, situat la peste 6.800 de metri altitudine, este unul dintre cele mai impresionante exemple de vulcan de mari dimensiuni.

Am aflat că unele structuri vulcanice se întind pe sute de kilometri, în timp ce altele sunt surprinzător de mici. Vulcanii monogenetici, de exemplu, se formează în urma unei singure erupții și pot avea doar câteva sute de metri înălțime. Astfel de câmpuri vulcanice există și în România, inclusiv în zona Munților Perșani.

Discuția a ajuns și la vulcanii explozivi și vulcanii de tip calderă, formați în urma unor erupții de o amploare extraordinară. După evacuarea unor volume uriașe de magmă, structura vulcanică se poate prăbuși, rezultând o calderă cu dimensiuni de ordinul zecilor de kilometri.

Am trecut apoi prin câteva dintre cele mai cunoscute tipuri și exemple de vulcani din lume: Stromboli, Vezuviu, Santorini, Mount St. Helens, Sakurajima, Ruapehu și Fuji, dar și prin marile regiuni vulcanice ale planetei, de la Cercul de Foc al Pacificului până la Islanda.

Și, pentru că vulcanismul nu este un fenomen exclusiv terestru, am aflat că activitatea vulcanică există și pe alte planete și corpuri cerești.

Dar de ce explodează un vulcan?

Una dintre explicațiile importante discutate a fost rolul apei și al gazelor dizolvate în magmă. Pe măsură ce magma urcă spre suprafață, presiunea scade, iar componentele volatile, în special apa sub formă de vapori și alte gaze, se pot degaja și expanda. Acest proces poate contribui la creșterea presiunii și la producerea unor erupții explozive.

Astfel, ceea ce pare la suprafață o simplă „explozie” este, de fapt, rezultatul unor procese geologice complexe care se desfășoară în interiorul Pământului.

Vulcanii din Maramureș – martorii unui trecut geologic spectaculos

De la vulcanii lumii ne-am întors apoi acasă.

Marinel Kovacs ne-a purtat prin peisajul vulcanic al Maramureșului, un teritoriu în care vulcanii nu mai sunt activi, dar ale căror urme au rămas înscrise în relief și în rocile regiunii.

Am vorbit despre masivele vulcanice Igniș și Mogoșa, despre formele de relief modelate ulterior de eroziune și despre ceea ce vulcanii au lăsat în urmă.

Pe Igniș, de exemplu, eroziunea a sculptat forme spectaculoase, printre care Sfinxul din Igniș, turnuri și stâncării. În zona Gutâiului, un vechi dom vulcanic a fost modelat de procesele de eroziune, contribuind la peisajul spectaculos al masivului și la apariția unor forme precum Creasta Cocoșului.

Am aflat și despre urmele unui vechi crater din zona Rotunda, de pe platoul versantului nordic, dar și despre ceea ce geologii numesc „vulcani scheletici”, întâlniți în zona Șișești–Șurdești–Dănești.

Aici se află numeroase forme de relief care păstrează memoria activității vulcanice de acum aproximativ 11 milioane de ani, între care Măgura Cetățele, Cheile Dăneștiului și Piatra Roșie.

Iar discuția nu putea ocoli Dealul Crucii, unul dintre locurile emblematice ale patrimoniului geologic și minier din zona Baia Mare, unde mineralizațiile au fost exploatate de-a lungul timpului.

Astfel, peisajul pe care îl vedem astăzi în Maramureș devine, atunci când îl privim prin ochii geologului, o adevărată arhivă a trecutului vulcanic al regiunii.

O întrebare de copil și o lume întreagă de curiozitate

La finalul poveștilor despre vulcani, o fetiță a pus una dintre cele mai frumoase întrebări ale zilei:

„Vulcanii stinși mai pot erupe?”

O întrebare simplă, dar care arată exact de ce astfel de întâlniri sunt importante: pentru că știința începe, de multe ori, cu o întrebare.

După vulcani, pâine scoasă din vatră

După atâtea informații, era timpul să trecem și la partea gastronomică a poveștii.

Doamna Aurica Leș a pregătit pâine frământată și coaptă în vatră chiar acolo, în livadă, iar apoi s-a întins un adevărat ospăț maramureșean: pâine de casă, slănină, cașcaval, ceapă, vinete și multe alte bunătăți.

Le mulțumim din suflet familiei Leș – Daniela și Daniel, Aurica și Ionică – pentru găzduire, pentru susținere și pentru că ne-au primit în livada lor de pe deal.

Ne-au spus că le-a plăcut „ideea evenimentului”.

Și nouă ne-a plăcut tare mult locul în care am putut să o punem în practică.

Cântece despre munți vulcanici

Ziua nu se putea încheia fără muzică.

Prietenii noștri de la C.T. Creasta Cocoșului – grupul folk Cuarț au adus cântecele de munte în livadă, într-un moment care s-a potrivit perfect cu tema întâlnirii.

Pentru că, atunci când tocmai ai vorbit despre vulcani, munți și poteci, ce altceva ai putea cânta decât despre munți?

„Să colindăm potecile ce duc spre creste
Și lângă foc, să depănăm câte-o poveste.”

Știința, natura și lectura – împreună

Pe tot parcursul evenimentului, livada a fost și un mic spațiu expozițional și educațional.

Au fost prezentate fotografii surprinse în cadrul activităților desfășurate prin proiectul „Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș”, oferind participanților ocazia să descopere și alte experiențe de învățare desfășurate în natură.

Și, pentru că poveștile despre vulcani merg foarte bine cu o carte bună, am amenajat și o sală de lectură în natură, unde participanții au putut răsfoi cărți dedicate vulcanilor, geologiei și lumii naturale.

Împreună pentru Geoparcul Gutâi-Maramureș

Evenimentul a fost organizat de echipa proiectului Geoparcul UNESCO Gutâi-Maramureș, care reunește Asociația pentru Promovarea Turismului și Dezvoltare Durabilă și Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare.

Alături de noi au fost Green Impact Baia Sprie, C.T. Creasta Cocoșului, Sănătate Prin Mișcare, Eco Maramureș și alți prieteni mai vechi și mai noi ai proiectului.

Organizarea evenimentului a fost posibilă cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș, căruia îi mulțumim pentru susținerea inițiativelor dedicate promovării și valorificării patrimoniului natural al județului.

---

„Povestind despre vulcani” a fost, până la urmă, mai mult decât o întâlnire despre geologie. A fost o zi în care am privit peisajul cu mai multă curiozitate, am pus întrebări, am desenat vulcani, am descoperit că aceștia nu arată deloc așa cum ni-i imaginăm, am vorbit despre trecutul vulcanic al Maramureșului, am citit, am ascultat muzică și am stat împreună la masă.

Pentru că acesta este, poate, unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le poate face un Geoparc: să transforme știința într-o poveste pe care oamenii vor să o asculte, să o înțeleagă și să o ducă mai departe.

Iar dacă la prima ediție am început să povestim despre vulcani, la ediția a II-a putem spune cu siguranță că am avut ce povesti.

Și, cine știe, poate că la anul vom descoperi că mai sunt încă povești despre vulcani care nu ne-au fost spuse. 🌋

Contribuții importante la cunoașterea geologică a Maramureșului

Printre realizările sale profesionale se numără elaborarea hărții geologice a districtului metalogenetic-minier Borșa–Vișeu, într-o nouă interpretare a structurii geologice, cu implicații importante asupra extinderii arealelor cu potențial pentru identificarea unor acumulări de metale neferoase.

Activitatea sa de explorare a inclus și zăcămintele Dealul Bucății Est și Cornu Nedeii, contribuind la aprofundarea cunoașterii geologice și metalogenetice a acestor importante zone miniere.

În zona Baia Mare, la Ilba și Nistru, Miki Szabo a participat la conturarea și evaluarea unor resurse auro-argentifere exploatabile la suprafață, o parte dintre acestea fiind ulterior valorificate.

Prin toate aceste activități, munca sa se înscrie în istoria cercetării geologice a Maramureșului și în efortul generațiilor de geologi care au contribuit la înțelegerea bogățiilor și particularităților subsolului acestei regiuni.

Rigoare științifică și pasiune pentru cunoaștere

Nicolae Szabo a publicat lucrări științifice valoroase și a rămas, până în ultimii ani ai vieții, preocupat de cercetarea și interpretarea datelor geologice.

Experiența sa profesională și cunoașterea aprofundată a zonei Borșa–Vișeu îl făceau un interlocutor valoros pentru generațiile mai tinere de geologi. În ultimii ani, fusese solicitat să pregătească o prelegere dedicată noilor interpretări ale hărții geologice și lucra la o sinteză geologică și minieră a zonei Borșa–Vișeu.

Din nefericire, boala nu i-a mai permis să ducă la bun sfârșit aceste proiecte.

Rămân însă în urmă studiile, hărțile, documentațiile și, mai ales, experiența transmisă celor care au avut șansa să lucreze alături de el.

Omul din spatele geologului

Dincolo de contribuțiile sale profesionale, cei care l-au cunoscut îl vor păstra în memorie pe Miki – omul calm, discret și echilibrat, mereu gata să ofere un sfat, să ajute și să contribuie fără să caute recunoaștere.

A fost un om de cultură, iubitor de pictură și literatură, cu o erudiție pe care, după cum mărturisesc cei care i-au fost aproape, o purta cu discreție și modestie.

Domnul Oscar Edelstein îl descrie ca pe „un om cu o conduită impecabilă, o decență firească, o erudiție ascunsă într-o modestie rară”, un coleg și un prieten dispus mereu să întindă o mână de ajutor celor care aveau nevoie.

Poate că tocmai această discreție a făcut ca valoarea lui să fie cu atât mai profund apreciată de cei care au lucrat alături de el.

O moștenire pentru generațiile viitoare

Un geolog lasă în urmă mai mult decât hărți, rapoarte, studii și interpretări. Lasă o anumită manieră de a privi lumea, de a observa, de a cerceta și de a pune întrebări.

Moștenirea profesională a lui Nicolae Szabo aparține, într-o anumită măsură, întregii comunități geologice din Maramureș. Informațiile pe care le-a adunat, interpretările pe care le-a formulat și rezultatele cercetărilor sale vor continua să fie utile celor care vor studia, în viitor, geologia și patrimoniul mineralogic al acestei regiuni.

Așa cum spunea Oscar Edelstein în evocarea sa:

„Miki va trăi cu noi, în mintea noastră, în sufletul nostru, prin moștenirea realizărilor sale profesionale, lăsată generațiilor de geologi, care vor continua activitatea în această zonă de interes geologic major.”

Este poate cel mai potrivit mod de a vorbi despre un geolog: prin ceea ce a descoperit, prin ceea ce a înțeles și prin ceea ce a lăsat celor care vin după el.

La Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, ne luăm rămas bun cu respect și recunoștință de la Nicolae „Miki” Szabo, unul dintre geologii care au contribuit, prin munca sa statornică și riguroasă, la cunoașterea patrimoniului geologic al Maramureșului.

Nu este un adio definitiv.

Pentru că Miki va rămâne în memoria colegilor, în documentele și hărțile pe care le-a realizat, în lucrările sale și în generațiile de geologi care vor continua să cerceteze această regiune.

Drum lin, Miki!

Sincere condoleanțe familiei, fiilor săi, Miși și Berți, precum și tuturor celor care l-au cunoscut, apreciat și iubit.

Invitat la deschiderea evenimentului, dl. Ioan Denuț – directorului Muzeului de Mineralogie, a felicitat, la începutul intervenției sale, organizatorii și a mulțumit instituțiilor care au susținut financiar desfășurarea acestei ediții, menționând importanța prezenței Cavnicului pe harta lumii, din punct de vedere al expozițiilor de minerale și bijuterii cu vânzare. Apoi a vorbit despre istoricul exploatării miniere în zona Cavnic și a făcut o scurtă descriere a zăcămintelor din perimetrele Roata și Bolduț, insistând pe diversitatea minerală a acestora și aportul deosebit adus la constituirea patrimoniului Muzeului din Baia Mare. De asemenea, a făcut o prezentare a Expoziției oferită de Muzeul nostru, explicând diversitatea tipurilor de stibină oferite de fosta zonă minieră a Maramureșului. În final, ca semn de recunoștință, pentru cei ce au adus la lumina zilei faimoasele eșantioane minerale, denumite flori de mină, dl. director a recitat inspiratele versuri ale poetului Adrian Păunescu: „Exist-o înălțime-a adâncimii, / Exist-o cale de-a sfida poveri, / Există sacrificiul de-a fi primii, / Există-n veci, eroicii mineri.”

Ieri, 13 august 2026, Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare a găzduit vernisajul expoziției de artă „Ecouri din Mină”, semnată de artista vizuală Elisabeta Pietrar Veress.

Expoziția, prezentă în spațiul muzeului printr-o selecție de 15 lucrări, se înscrie în seria manifestărilor dedicate Zilei Maramureșului, sărbătorită în data de 15 august, fiind prima activitate organizată de muzeu cu această ocazie.

O colaborare care continuă

Evenimentul a debutat cu mesajul domnului Ioan Denuț, directorul Muzeului Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, care a subliniat faptul că expoziția „Ecouri din Mină” nu reprezintă prima întâlnire artistică dintre muzeu și Elisabeta Pietrar Veress.

De-a lungul timpului, artista a mai expus în spațiul muzeului, fiind prezentă cu încă trei expoziții, ceea ce transformă această nouă colaborare într-o continuare firească a unei relații construite în timp.

Domnul director a evidențiat, de asemenea, faptul că expoziția se potrivește în mod firesc cu specificul muzeului și cu tema dedicată Zilei Maramureșului. O expoziție care vorbește despre minerit, despre trecutul industrial și despre memoria locurilor vine într-un spațiu dedicat tocmai patrimoniului mineralogic al regiunii și reușește să creeze un dialog natural între știință, patrimoniu și artă.

O călătorie artistică în universul mineritului

A urmat intervenția muzeografei Ruskal Teodora, comisarul expoziției, care a prezentat parcursul artistic și formarea Elisabetei Pietrar Veress, absolventă a Facultății de Arte Vizuale din Baia Mare, atât a studiilor de licență, cât și a programului de Master în Arte Vizuale.

În centrul prezentării s-au aflat cele 15 picturi care alcătuiesc expoziția și particularitățile tehnicii utilizate de artistă.

Lucrările sunt realizate predominant în tehnică mixtă, prin suprapuneri de materiale cu granulație, intervenții în ulei, alternarea zonelor transparente și opace și construirea unor reliefuri subtile. Textura rezultată amintește de suprafețele rocilor, ale mineralelor și ale pământului, transformând pictura într-o experiență aproape tactilă.

Paleta cromatică – ocruri, alburi, negru, griuri metalice și nuanțe de roz mineral – este, la rândul său, una care trimite privitorul către universul subteran și către materia brută.

În aceste lucrări, lumina și întunericul intră într-un dialog permanent. Întunericul poate fi asociat cu adâncul minei, cu ceea ce este ascuns privirii, în timp ce lumina devine revelație, descoperire și memorie.

Prin toate aceste elemente, artista reușește să creeze nu reprezentări literale ale mineritului, ci evocări ale acestuia, construind o atmosferă în care privitorul este transpus într-un univers al galeriilor, al rocilor, al pământului și al amintirilor.

În cadrul intervenției sale, muzeografa a mulțumit artistei pentru încrederea acordată muzeului și pentru alegerea acestui spațiu pentru prezentarea lucrărilor. Un mulțumesc special a fost adresat și soțului artistei, care a avut un rol important în organizarea și buna desfășurare a colaborării.

„Doar minerii știu cât de prețioasă este lumina”

Un moment aparte al vernisajului a fost intervenția domnului Robert Strebeli, care a vorbit despre puterea artei de a readuce în prezent ecouri ale trecutului maramureșean.

Lucrările Elisabetei Pietrar Veress devin astfel o formă de memorie pentru o lume care a definit timp de generații această regiune – lumea mineritului.

În discursul său, Robert Strebeli a evidențiat contrastul dintre întunericul minei și valoarea luminii pentru omul care lucrează în subteran. Pentru miner, lumina capătă o semnificație aproape divină, tocmai pentru că este atât de rară și de prețioasă în adâncul pământului.

Iar această perspectivă oferă un sens aparte titlului expoziției: „Ecouri din Mină”.

Sunt ecouri ale unui trecut care nu trebuie uitat.

Emoția artistei

La finalul intervențiilor, artista Elisabeta Pietrar Veress a mulțumit tuturor celor prezenți pentru cuvintele frumoase și pentru colaborarea care a făcut posibilă această expoziție.

Pentru artistă, momentul a fost unul profund emoționant. A fost o bucurie să descopere, prin reacțiile și mărturiile celor prezenți, că lucrările sale pot trezi amintiri, emoții și experiențe personale și că mesajul lor ajunge dincolo de suprafața picturii.

O amintire din adâncurile minei

Un alt moment memorabil al vernisajului a fost intervenția domnului Marinel Kovacs, care a împărtășit cu cei prezenți o experiență personală.

Acesta a povestit că, în anul 1975, pe când era student, a avut ocazia să intre într-o mină. Privind lucrările artistei, această experiență i-a revenit în memorie, demonstrând încă o dată capacitatea artei de a reactiva amintiri pe care timpul nu le-a șters.

Astfel, „Ecouri din Mină” nu a rămas doar o expoziție despre trecut, ci a devenit, pentru cei prezenți, un spațiu al amintirilor personale.

Un artist care nu s-a limitat niciodată la o singură direcție

Despre parcursul artistic al Elisabetei Pietrar Veress a vorbit și Felix Săteanul, artist fotograf și prieten al artistei încă din perioada facultății, unul dintre oamenii care i-au urmărit îndeaproape evoluția.

Acesta a descris-o ca pe o artistă completă, care stăpânește numeroase tehnici și care nu s-a limitat niciodată la un singur stil sau la o singură formulă artistică.

Parcursul său a fost unul de explorare continuă, în care artista a experimentat tehnici, materiale, idei și modalități diferite de exprimare. Această deschidere către experiment se regăsește și în lucrările prezentate în cadrul expoziției „Ecouri din Mină”, unde materia, textura, culoarea și lumina se întâlnesc într-un limbaj vizual personal.

Un dialog între artă și patrimoniu

Vernisajul de ieri a fost mai mult decât deschiderea unei expoziții. A fost o întâlnire între artă, memorie și patrimoniu, între experiența personală și istoria unei regiuni.

„Ecouri din Mină” ne amintește că patrimoniul minier al Maramureșului nu înseamnă doar galerii, utilaje, roci sau vestigii. Înseamnă și oameni, povești, experiențe, emoții și amintiri.

Iar arta are capacitatea de a le păstra într-o formă nouă.

În preajma Zilei Maramureșului, expoziția Elisabetei Pietrar Veress devine astfel un omagiu adus unui trecut care continuă să își facă simțită prezența.

Un trecut care nu mai este întotdeauna vizibil, dar care încă poate fi auzit.

Un ecou din mină.

Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare îi mulțumește artistei Elisabeta Pietrar Veress, soțului acesteia și tuturor celor care au contribuit la realizarea expoziției și la frumusețea evenimentului de ieri.

Vă invităm să descoperiți „Ecouri din Mină”, o expoziție în care materia devine memorie, lumina devine simbol, iar trecutul minier al Maramureșului își găsește un nou mod de a fi ascultat.

Ziua	Program
Vineri – 14 august	09:00 – 17:00
Sâmbătă – 15 august	09:00 – 17:00
Duminică - 16 august	09:00 – 17:00

Accesul în spațiile expoziționale se face până în ora 16:30

În data de 15 august, cu ocazia Zilei Naționale a Maramureșului, intrarea la Muzeu este gratuită.

Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare participă la Mineral Expo Cavnic 2026, eveniment desfășurat în perioada 14–16 august 2026, în Sala Sporturilor din Cavnic, cu program de vizitare între 10:00 și 19:00. Manifestarea reunește expozanți și colecționari din România și din străinătate, fiind considerată una dintre cele mai importante manifestări dedicate patrimoniului mineral și geologic din țară.

Pentru această ediție, Muzeul prezintă expoziția „Stibina de Maramureș”, o expoziție specială dedicată florilor de mină din Maramureș, având ca temă centrală stibina, mineral emblematic pentru zona minieră a județului. Toate piesele expuse provin din minele Herja, Baia Sprie, Cavnic și Băiuț, aflate pe teritoriul viitorului Geoparc UNESCO Gutâi–Maramureș, un areal cu o valoare geologică, culturală și naturală deosebită. Fiecare dintre aceste exploatări oferă particularități distincte de cristalizare și parageneză, reflectând diversitatea geologică a regiunii: cristale aciculare sau prismatice, agregate radiale sau fasciculate, precum și asocieri spectaculoase cu cuarț, calcit, baritină și alte minerale hidrotermale.

Cavnic se remarcă prin cea mai mare diversitate de cristalizări și parageneze, fiind recunoscut ca unul dintre cele mai bogate și spectaculoase zăcăminte din Maramureș. Eșantioanele de stibină provenite de aici sunt apreciate atât pentru valoarea lor științifică, cât și pentru estetica lor deosebită.

Participarea Muzeului la Mineral Expo Cavnic 2026 reprezintă o oportunitate de a valorifica patrimoniul mineral al Maramureșului și de a evidenția legătura strânsă dintre tradiția minieră a regiunii și demersurile de constituire a Geoparcului UNESCO Gutâi–Maramureș. Expoziția oferă publicului larg, pasionaților de geologie și colecționarilor ocazia de a descoperi piese rare și reprezentative dintr-un teritoriu cu identitate geologică unică.

În data de 5 august 2026, Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare a găzduit un eveniment special dedicat Zilei Internaționale a Prieteniei, sărbătorită anual în 30 iulie. Chiar dacă aniversarea oficială a avut loc cu câteva zile înainte, spiritul prieteniei și al dialogului intercultural a fost celebrat printr-un workshop organizat de studenții internaționali care și-au desfășurat activitatea de voluntariat în cadrul muzeului timp de șase săptămâni, prin programul de parteneriat cu organizația AIESEC.

Evenimentul a fost deschis de muzeografa Ruskal Teodora, responsabilă de coordonarea celor trei voluntari internaționali pe parcursul programului. Aceasta le-a urat bun venit participanților și a subliniat importanța Zilei Internaționale a Prieteniei, o zi care promovează apropierea dintre oameni, dialogul intercultural și respectul reciproc. Totodată, a prezentat pe scurt studenții care au ales să își petreacă această vară la Baia Mare: Evin, studentă la Facultatea de Economie din Turcia, Zoe, studentă la Inginerie Chimică în Canada, și Chriss, student la Business în Taiwan. Lor li s-au alăturat încă doi studenți internaționali, din Portugalia și Azerbaidjan, care au acceptat invitația de a-și prezenta țările.

Prima prezentare a aparținut studentului din Portugalia, care le-a vorbit participanților despre farmecul țării sale, renumită pentru plajele spectaculoase, vinurile apreciate în întreaga lume și gastronomia tradițională. Publicul a avut ocazia să învețe și câteva expresii uzuale în limba portugheză, precum obrigado/obrigada („mulțumesc”), formule de salut și alte cuvinte folosite în viața de zi cu zi.

A urmat apoi prezentarea dedicată Taiwanului, o țară aflată la mii de kilometri depărtare, dar cu o influență uriașă asupra tehnologiei moderne. Participanții au aflat că Taiwan produce peste 60% din semiconductorii utilizați la nivel mondial și peste 90% dintre cei mai avansați, fiind unul dintre liderii globali ai industriei electronice. Dincolo de performanțele tehnologice, prezentarea a evidențiat cultura, tradițiile și particularitățile acestei fascinante insule asiatice.

Turcia a fost prezentată prin prisma istoriei sale impresionante, a patrimoniului cultural și a tradițiilor păstrate de-a lungul mileniilor. Muzica, dansurile populare, bucătăria renumită și ospitalitatea oamenilor au fost doar câteva dintre aspectele care au stârnit interesul publicului. Bineînțeles, nu au lipsit referirile la celebrul desert turcesc – baclavaua – cunoscut și apreciat în întreaga lume.

Despre Canada, participanții au descoperit că este a doua cea mai întinsă țară din lume, întinzându-se pe șase fuse orare și impresionând prin peisajele sale naturale spectaculoase. Au fost prezentate informații despre sportul național – hocheiul pe gheață –, despre faimosul sirop de arțar și despre valorile care definesc societatea canadiană: respectul, prietenia și ospitalitatea. Un fapt curios care a stârnit zâmbete a fost acela că animalul național al Canadei este castorul.

Ultima țară prezentată a fost Azerbaidjanul, o destinație mai puțin cunoscută publicului român, dar cu o cultură deosebit de bogată. Participanții au aflat despre tradiția țesutului covoarelor, ceremonia servirii ceaiului, gastronomia specifică și atracțiile turistice ale țării. Un alt lucru interesant a fost faptul că orașul Baku găzduiește anual o etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, transformând capitala într-un important punct pe harta sporturilor cu motor.

La finalul prezentărilor, muzeografa Ruskal Teodora a invitat participanții într-o călătorie virtuală prin România. Prin intermediul unei prezentări ilustrate, studenții internaționali au descoperit principalele atracții turistice ale țării și frumusețile Maramureșului – regiunea care le-a fost casă în ultimele șase săptămâni. Au aflat mai multe despre patrimoniul cultural și natural al zonei, despre tradițiile autentice și despre locurile pe care merită să le viziteze în timpul șederii lor în România.

Un moment special al întâlnirii l-a constituit și gestul de apreciere oferit celor trei voluntari internaționali pentru cele șase săptămâni petrecute la Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza”. Din partea Consiliului Județean Maramureș, Evin, Zoe și Chriss au primit broșuri în limba engleză despre Maramureș și comorilor sale, materiale care le vor oferi posibilitatea de a păstra și după plecarea din România o legătură cu locul pe care l-au descoperit în această perioadă.

Pentru ca experiența lor să fie și mai aproape de tradițiile maramureșene, Chriss, studentul din Taiwan, a primit un clop tradițional, iar cele două studente au primit năframe maramureșene. Aceste daruri simbolice au fost mai mult decât simple obiecte tradiționale – au reprezentat o amintire a perioadei petrecute în Maramureș și a oamenilor pe care i-au cunoscut aici.

Încheierea evenimentului a fost una dintre cele mai apreciate momente ale zilei. Fiecare participant a avut ocazia să descopere steagurile țărilor reprezentate și să guste din preparatele și gustările tradiționale aduse de studenți. Vizitatorii au savurat baclavaua din Turcia, dulciurile cu sirop de arțar din Canada, gustări specifice din Taiwan și alte delicii internaționale.

România nu s-a lăsat mai prejos. Mămăliga cu brânză și cârnați, zacusca și, bineînțeles, pălinca maramureșeană au fost primite cu mult entuziasm de invitații internaționali. Reacțiile lor au demonstrat că gastronomia tradițională românească poate cuceri cu ușurință oameni veniți din toate colțurile lumii.

Evenimentul a fost o frumoasă celebrare a diversității culturale și a prieteniei, demonstrând că, dincolo de diferențele de limbă sau de tradiții, oamenii se pot apropia prin curiozitate, respect și dorința de a învăța unii de la alții. Pentru Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, colaborarea cu AIESEC reprezintă mai mult decât un program de voluntariat – este o oportunitate de a crea punți între culturi și de a transforma muzeul într-un spațiu al dialogului, al educației și al întâlnirilor care inspiră.

Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare a fost reacreditat pentru următorii 5 ani, în urma parcurgerii procedurii de evaluare prevăzute de legislația în vigoare. Reacreditarea a fost aprobată prin Ordinul Ministrului Culturii nr. 3058 din 23 iulie 2026, emis în baza propunerii Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor.

Conform Ordinului nr. 2057 din 5 februarie 2007 pentru aprobarea Criteriilor și normelor de acreditare a muzeelor și a colecțiilor publice, acreditarea reprezintă procedura prin care se certifică faptul că un muzeu îndeplinește, la un nivel corespunzător, funcțiile specifice prevăzute de Legea muzeelor și a colecțiilor publice nr. 311/2003, republicată. Totodată, actul normativ stabilește obligativitatea reacreditării muzeelor o dată la 5 ani.

În vederea reacreditării, Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare a întocmit o amplă documentație care reflectă activitatea desfășurată în cei cinci ani scurși de la ultima reacreditare (2021–2026). Dosarul a cuprins informații privind activitatea de evidență și conservare a patrimoniului, cercetarea științifică, organizarea de expoziții, activitățile educaționale și culturale, proiectele și parteneriatele instituției, precum și direcțiile de dezvoltare propuse pentru următorii ani.

Documentația de reacreditare a fost elaborată în prima parte a anului 2026 și transmisă, conform procedurii legale, prin intermediul Direcției Județene pentru Cultură Maramureș către Ministerul Culturii, fiind analizată de Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor.

Obținerea reacreditării confirmă îndeplinirea standardelor profesionale impuse instituțiilor muzeale din România și reprezintă o recunoaștere a activității desfășurate de Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare în domeniul administrării patrimoniului mineralogic, al cercetării științifice, al educației muzeale și al valorificării patrimoniului cultural.

Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare a avut bucuria de a participa, și în acest an, la practica de teren desfășurată de studenții Facultății de Geologie și Geofizică din cadrul Universității din București, coordonați de conf. univ. dr. ing. Sorin Udubașa și doamna dr. Elena Luisa Iatan-Codrean, geolog, specializată în zăcăminte metalifere la Institutul de Geodinamică "Sabba S. Ștefănescu" al Academiei Române. Această activitate reprezintă deja o frumoasă tradiție, prin care viitorii geologi au ocazia să descopere în teren unele dintre cele mai reprezentative situri geologice și miniere din regiunea Baia Mare.

Pe întreaga durată a practicii, studenții au fost însoțiți de dr. geol. Marinel Kovacs, care le-a prezentat geologia regiunii și particularitățile fiecărui obiectiv vizitat. În prima zi, programul a inclus Valea Roșie și vizitarea expozițiilor Muzeului Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare. Cea de-a doua zi a fost dedicată obiectivelor geologice din Orașu Nou, carierei de perlit și Rozetei de Piatră de la Ilba.

Articolul de față insistă pe cea de-a treia zi a practicii de teren, în cadrul căreia grupul a fost însoțit și de muzeograful Ruskal Teodora, responsabilă de integrarea celor trei studenți internaționali voluntari, aflați în această perioadă la muzeu, prin programul de voluntariat desfășurat în colaborare cu asociația AIESEC. Participarea acestora a oferit un valoros schimb intercultural și le-a oferit ocazia de a descoperi patrimoniul geologic și minier al Maramureșului, direct în teren.

În cea de-a treia zi au fost vizitate trei obiective reprezentative: halda de steril „Sfânta Varvara” din Cavnic, cariera de andezit de la Șurdești și Dealul Minei din Baia Sprie, traseul fiind completat de opriri la Lacul Albastru și Crăpătura Zorilor.

Halda de steril „Sfânta Varvara” – Cavnic

Prima oprire a avut loc la halda de steril „Sfânta Varvara”, unde studenții au avut posibilitatea de a observa material provenit din exploatarea unuia dintre cele mai importante zăcăminte hidrotermale polimetalice din România, bogat în plumb, zinc, cupru, aur și argint.

Exploatarea minieră din Cavnic este atestată documentar încă din secolul al XVI-lea, iar într-una dintre galeriile miniere se păstrează o inscripție în limba latină datată 1541, mărturie a tradiției multiseculare a mineritului din zonă. Activitatea minieră a continuat până în anul 2006, când exploatările din districtul minier Baia Mare au fost închise.

Studenților le-a fost prezentată structura geologică a zăcământului, alcătuit din două sectoare principale – Bolduț și Roata – dezvoltate sub forma unor sisteme de filoane paralele orientate nord-vest – sud-est. În sectorul Bolduț sunt cunoscute peste 20 de filoane, de grosimi variabile, unele ajungând până la aproximativ 2 km și exploatate până la adâncimi de circa 800 m.

Au fost prezentate principalele minerale – galena, sfaleritul, pirita și tetraedritul, alături de mineralele de gangă precum cuarțul, baritina, rodocrozitul și gipsul. Totodată, studenții au aflat că procesele de mineralizare au fost extrem de complexe, fiind identificate șapte faze succesive de depunere a mineralelor. Soluțiile hidrotermale, cu temperaturi estimate între aproximativ 300 și 150°C, au circulat pe sistemele de fracturi, iar prin răcire, amestec cu ape meteorice și procese de fierbere au favorizat depunerea succesivă a mineralelor metalice și nemetalice.

Din punct de vedere geologic, mineralizațiile sunt cantonate atât în roci vulcanice andezitice și corpuri subvulcanice de compoziții variate (microgabbrouri, microdiorite și andezite), cât și în formațiuni sedimentare paleogene și neogene. Rocile gazdă au vârste cuprinse între aproximativ 11,3 și 10,2 milioane de ani, în timp ce principalele intruziuni magmatice s-au format în urmă cu aproximativ 9–8 milioane de ani.

În cadrul discuțiilor au fost amintite și aspecte istorice mai puțin cunoscute, legate de perioada în care minele din Baia Sprie, Cavnic și Nistru au fost utilizate ca locuri de detenție pentru deținuți politici, în apropierea fostei galerii Rainer existând astăzi un monument comemorativ dedicat acestora.

Cariera de andezit de la Șurdești

Cel de-al doilea obiectiv a fost cariera de la Șurdești, unde participanții au studiat un important corp magmatic asociat vulcanului Mogoșa. În frontul de exploatare este foarte bine expus un sill, ceea ce oferă condiții excelente pentru observarea relațiilor dintre rocile magmatice și cele sedimentare.

Roca dominantă este un andezit bazaltic piroxenic, cu un conținut de aproximativ 53% SiO₂, alcătuit în principal din plagioclazi, clinopiroxeni și ortopiroxeni. O caracteristică petrografică importantă este prezența agregatelor de piroxeni cu textură glomeroporfirică.

La contactul superior dintre corpul magmatic și rocile sedimentare panoniene se observă efectele metamorfismului termic, marnele fiind transformate în roci corneene. De asemenea, în anumite zone pot fi observate fisuri pe care au circulat fluide hidrotermale postmagmatice, în urma cărora s-au format mineralizații de cuarț, calcedonie și zeoliți.

Dealul Minei – Baia Sprie

Ultima oprire principală a fost la Dealul Minei din Baia Sprie, loc ce oferă o imagine de ansamblu asupra părții superioare a unuia dintre cele mai reprezentative zăcăminte hidrotermale din România.

Studenții au aflat că exploatarea minieră din Baia Sprie este documentată încă din anul 1327, în timpul regelui Carol Robert de Anjou, ceea ce conferă localității o tradiție minieră de aproape șapte secole.

Zăcământul este localizat într-o structură tectonică de tip graben și este controlat de două fracturi majore, nordică și sudică, între care s-a dezvoltat un sistem complex de filoane, cel principal având o lungime de aproximativ 5 km, grosimi ce depășesc local 10 m și o dezvoltare pe verticală de aproximativ 900 m.

Un aspect deosebit de important prezentat în teren a fost zonalitatea verticală a mineralizațiilor, caracteristică sistemelor hidrotermale epitermale: în partea superioară predomină mineralizațiile aur-argentifere, în zona mediană cele cu plumb și zinc, iar în profunzime apar mineralizațiile cuprifere. Aceste caracteristici au influențat modul de exploatare, galeriile fiind dezvoltate paralel cu filonul principal, la intervale regulate de aproximativ 50 m pe verticală.

Au fost discutate și transformările hidrotermale ale rocilor gazdă – adularizarea, silicifierea, argilizarea și dezvoltarea mineralelor din grupa sericitului și illitului – procese tipice sistemelor epitermale. În partea estică a zăcământului se dezvoltă brecii freatomagmatice și structuri de tip stockwork, care au constituit spații favorabile concentrării mineralizațiilor.

Datarea radiometrică indică pentru rocile vulcanice vârste de aproximativ 10,3–10,4 milioane de ani, în timp ce mineralele hidrotermale (precum adularul) au vârste de 9,3–8,7 milioane de ani, demonstrând că mineralizațiile s-au format ulterior edificării aparatului vulcanic.

Lacul Albastru și Crăpătura Zorilor

În partea finală a traseului au fost vizitate două obiective de interes geologic și peisagistic.

Lacul Albastru, unic în România prin modul de formare și prin fenomenul de schimbare sezonieră a culorii apei, s-a format pe o veche excavație minieră realizată pe filonul Domnișoara, reprezentând astăzi una dintre cele mai cunoscute atracții naturale ale zonei Baia Sprie.

Excursia s-a încheiat la Crăpătura Zorilor, un punct de belvedere spectaculos asupra Depresiunii Baia Mare și a Munților Gutâi, unde participanții au putut observa în ansamblu relațiile dintre relieful actual și structurile geologice care au controlat evoluția regiunii.

Învățare direct în teren

Excursiile de teren reprezintă o componentă esențială a formării viitorilor geologi, oferindu-le posibilitatea de a observa direct structurile geologice, rocile și mineralizațiile studiate în cadrul cursurilor universitare. Pentru Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, colaborarea de lungă durată cu Facultatea de Geologie și Geofizică din București constituie o tradiție pe care o apreciem și pe care ne dorim să o continuăm și în anii următori, contribuind la formarea noilor generații de specialiști în geologie și științele Pământului.