ANUL 2014 LA MUZEUL DE MINERALOGIE

Anul 2014 a fost pentru Muzeul Județean de Mineralogie ”Victor Gorduza” Baia Mare unul dintre cei mai încercați ani. Din păcate nu putem începe acest articol, similar cu anii anteriori, într-un ton laudativ și entuziast, deoarece în balanța evaluând activitatea desfășurată atârnă greu și evenimente nefericite, contrabalansând reușitele.

 Anul a debutat sub conducerea interimară a fostului manager prof. Ioan Bob, iar în urma respingerii de către consilierii județeni, în ședința din 19 februarie a proiectului de management depus de către acesta, la conducere este numită interimar d-na ing. Elisabeta Ana Fodor – șef de secție în cadrul Muzeului. Postul este scos la concurs în 30 martie, dar organizarea concursului este revocată în 14 aprilie de conducerea Consiliului Județean, din dorința reorganizării acestei instituții muzeale.

La data de 11 august se anunță reluarea concursului pentru ocuparea postului de manager, iar în urma derulării concursului, în perioada 10 – 17 septembrie, și a soluționării contestațiilor, în perioada 20 septembrie – 10 octombrie, este declarat câștigător cadrul didactic al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord Baia Mare, conf. univ. dr. ing. Ioan Denuț, care-și începe activitatea managerială la Muzeu din 20 octombrie.

Un evenimentul total nefericit și de neimaginat s-a petrecut în noaptea dintre 25 și 26 ianuarie orele 300, sâmbătă spre duminică,  când din Expoziția permanentă, secțiunea Flori de mină, de la etajul clădirii, a fost sustras unul dintre cele mai prețioase exponate din colecția muzeului, un eșantion din tezaurul patrimoniului național, pe care vizitatorii l-au admirat timp de 24 de ani – concreșterea sferoidală de calcit, jumătate alb jumătate negru – piesă unică pe plan mondial. Din nefericire, ancheta derulată până în acest moment nu  are rezultate pozitive. Au urmat, la nivel de instituție, o serie de evaluări ale sistemelor de securitate ce s-au concretizat în modificarea Planului de pază și luarea unor măsuri care să împiedice desfășurarea pe viitor a unor evenimente similare.

Coabitarea dintre Muzeul de Mineralogie și Planetariu, începută în anul 2006, este întreruptă la data de 1 iulie 2014, când în urma ședinței Consiliului Județean se decide, prin Hotărârea 107 din 25 iunie, înființarea așezământului cultural Complexul Astronomic Baia Mare, prin desprinderea activității respective din cadrul Muzeului de Mineralogie. Activitatea de „partaj” ce a urmat separării a fost doar parțial reglementată oficial prin hotărâre a Consiliului Județean și s-a referit la imobilul în care funcționează Planetariu, centrala termică și terenul aferent. Celelalte bunuri materiale, mijloace fixe și obiecte de inventar au fost predate respectiv primite în baza unui protocol îndelung negociat. A urmat o dificilă perioadă de întocmire și semnare a acordurilor de încetare a contractelor în funcțiune și resemnare a unor contracte noi pentru toate utilitățile și serviciile de care are nevoie pentru buna funcționare Muzeul.

Pe când activitatea de partajare era în toi, o altă veste tristă ajunge la Muzeu, Consiliul Județean decide, prin Hotărârea 124 din 10 iulie, retragera din administrarea Muzeului de Mineralogie și cedarea spre folosința Ansamblului Folcloric  Național Transilvania, a clădirii cunoscută sub denumirea „Extindere Muzeu de Mineralogie”. Această clădire, finanțată din fondurile Consiliului Județean, inaugurată în anul 2011, a fost proiectată și realizată pentru a asigura funcționarea Muzeului de Mineralogie ca o instituție sigură, modernă și la standarde europene, având pe cele 4 niveluri spații pentru: expoziții temporare, conferințe, activități educaționale, laborator de cercetare, bibliotecă și spații de depozitare în condiții de siguranță a pieselor din tezaurul patrimoniului național, în caz de conflicte armate sau calamități naturale. A urmat o altă rundă de modificări de contracte de servicii și utilități.

La data de 11 august, parcă nemaiputând să asculte veștile triste despre „copilul său” – cum numea Victor Gorduza Muzeul – ne părăsește fizic pentru totdeauna mentorul nostru și fondatorul Muzeului de Mineralogie, unul dintre cei mai importanți oameni de cultură maramureșeni. De numele lui Victor Gorduza se leagă practic istoria celui mai important muzeu din Maramureș, cunoscut în țară și în străinătate, un punct important de atracție pe harta turistică a municipiului Baia Mare, pe care la coordonat timp de 20 de ani.

Consilierii judeţeni au decis – prin Hotărârea 126 din 27  august – să atribuie Muzeului, numele celui care l-a înfiinţat şi care l-a făcut cunoscut în întreaga lume. Astfel că, de la data menționată, cu mândrie, instituția noastră poartă denumirea de MUZEUL JUDEȚEAN DE MINERALOGIE „VICTOR GORDUZA” BAIA MARE.

Activitățile culturale ce s-au desfășurat anul trecut în cadrul Muzeului sunt pe scurt descrise în continuare.

Programul ”Să știi mai multe, să fii mai bun!” s-a  desfășurat în perioada 7- 11 aprilie  și a constat în derularea  unui orar special format doar din activități cu caracter non-formal. Astfel, Muzeul a fost ales de multe școli atât din Maramureș dar mai ales din alte județe precum Cluj, Bistrița, Satu Mare, Suceava, Iași, Sălaj etc. pentru vizitarea expozițiilor de bază și a celor temporare. De asemenea, au fost foarte apreciate orele de educație muzeală, desfășurate la muzeu, la solicitările cadrelor didactice împreună cu elevii, din oferta de module educaționale, pusă la dispoziție de muzeul nostru. Cu această ocazie pragul Muzeului Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare a fost trecut de 2.288 de vizitatori.

În săptămâna 7 – 11 aprilie 2014 a avut loc  și ce-a de a V-a ediție a acțiunii „ Săptămâna familiei, săptămâna fără TV”. Concepută și demarată de către Asociația Zibo Help acțiunea are ca scop reducerea timpului petrecut de copii în fața televizorului și a calculatorului și limitarea accesului copiilor la programele TV și web-site-urilor cu conținut neadecvat pentru vârsta lor. În cadrul acestei acțiuni a fost implicat și muzeul nostru (încă din anul 2010), iar în data de 9 aprilie am oferit intrare liberă, grupurilor care au prezentat la intrare „biletul ZIBO”. În cadrul acestui program au vizitat muzeul un număr de 619 elevii și profesori însoțitori.

În perioada 8 – 18 aprilie Muzeul în colaborare cu Asociația Artiștilor Plastici „Alexandru Șainelic”, a fost organizată o expoziție de grup în care Mariana Călean, Dumitru Flora și Grigore Zlampareț au prezentat un număr de 48 lucrări; expoziția a fost foarte apreciată de cei aproximativ 1.000 de vizitatori.

Muzeul de Mineralogie împreună cu Centrul Cultural Nyirbator a organizat expoziția de minerale ”Comorile Pământului”, în perioada 25 aprilie – 6 iunie, rod al bunei colaborări cu Primăria localității Nyirbator din Ungaria. Expoziția a fost deschisă la 25 aprilie 2014, în incinta Centrului de Cultură al Primăriei Nyirbator, a cuprins o selecție de 90 de minerale reprezentative ale colecției Muzeului, ce au fost expuse împreună cu o serie de panouri ilustrative și explicative și a fost realizată și o broșură de prezentare a expoziției. Au fost contabilizați 3.340 vizitatori.

Tot în colaborare cu Asociația Artiștilor Plastici „Alexandru Șainelic” am avut plăcerea de a organiza expoziția „Culori”, expoziție de grup cu participarea artiștilor Maria Butuza, Carmen Dragomir și Andrea Steț, în perioada  5 – 15 mai, în care au fost prezentate 35 lucrări, mult apreciate de publicul băimărean. În cele 10 zile expoziția a fost vizitată de 900 de persoane.

Expoziție de pictură „Transilvania eternă”, a artistei clujene Voichița Cecălean, s-a desfășurat în perioada  19- 30 mai și a fost vizitată de 855 de persoane, bucurându-se de reale aprecieri menționate și în cartea de onoare a expoziției.

Noaptea Europeană a Muzeelor a fost un eveniment de succes iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi aflat deja la a zecea ediţie. Evenimentul este patronat, în mod tradiţional, de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM). Noaptea Europeană a Muzeelor este pandantul nocturn al Zilei Internaţionale a Muzeelor, aniversată în fiecare an pe 18 mai, de către aproximativ 3.000 de muzee din Europa. Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR) este partener oficial al evenimentului la nivel internațional, asigurând o promovare amplă și coerentă a activităților organizate de muzeele românești, dar și al unei campanii de promovare la nivel național.

Muzeul nostru a participat și în anul trecut la acest eveniment, cu o serie de manifestări organizate în data de 17 mai, între orele 1800 – 2400, la care iar intrarea a fost liberă: difuzare de filme documentare tematice pe tot parcursul intervalului și un program artistic ce a cuprins un concert susținut de Corala Armonia, dirijor Mihaela Bob, mini-concert de chitară clasică – susținut de cvartetul Academiei de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, format din: David Orosz, Tudor Bob, Ciurariu Anamaria, Prața Emanuel; la manifestări au participat în total 1.129 de persoane.

În perioada 6 – 8 iunie în municipiul nostru au fost organizate ”Zilele culturii băimărene”, Muzeul nostru oferind gratuitate la vizitare, în data de 6 iunie, pentru 462 de persoane.

Expoziția de sculptură în piatră și pictură „In memoriam Carol Kondrak” s-a desfășurat în perioada  20 iunie  – 20 iulie și a fost vizitată de 2.200 de persoane.

La data de 5 august se vernisează expoziția „Peisaje siderale” a artistei Elisabeta Vereș Pietrar, în cadrul căreia au putut și pot fi admirate un număr de 18 lucrări, multe din acestea având teme inspirate din activitatea minieră specifică zonei noastre. Expoziția a fost vizitată de 8.830 de persoane.

Cu ocazia Sărbătorii Castanelor, Muzeul nostru a deschis expoziția „In memoriam Victor Gorduza” organizată la parterul clădirii, la intrarea în expoziția de bază, deschisă și astăzi.

Expoziție temporară „Florile de mină se întorc acasă”  Cavnic , expoziție realizată în colaborare cu Asociația Fisculaș , cu ocazia zilei de „Sf. Varvara” ocrotitoarea minerilor. Vernisarea a avut loc  la data de 4.04.2014

În perioada 9 – 12 decembrie a fost organizată cea mai amplă activitate culturală – EVENIMENTE ANIVERSARE dedicate celebrării a 25 de ani de la deschiderea Expoziției permanente în actualul sediu, a 22 de ani de la înființarea Muzeului și a 40 de ani de prima expoziție de minerale organizată în Baia Mare. Manifestările au cuprins, în 9 decembrie, un program educațional dedicat elevilor, pus în fapt prin proiecții de filme documentare. În 10 decembrie – evenimente cultural artistice: vernisajul expoziției temporare dedicată evenimentului aniversar ”Jubiliară 25”, cuprinzând exclusiv piese de tezaur din patrimoniul național,  ”Muzică și poezie” – moment artistic susținut de prof. Marinel Petreuș (Liceul de Artă Baia Mare) și actorul Claudiu Pintican (Teatrul Municipal Baia Mare – director)  și ”Flori de mină – flori de suflet” – concert de colinde susținut de Corala ”ARMONIA” din Baia Mare. În 11 decembrie au avut loc: dezvelirea denumirii actualizate a Muzeului, de pe frontispiciul clădirii, prezentarea oficială a lucrării ”Victor Gorduza – documentar biobibliografic omagial” și ședința comemorativă dedicată zilei de 6 noiembrie 1989 și memoriei fondatorului Muzeului – Victor Gorduza. Evenimentele s-au încheiat, în 12 decembrie, cu un Simpozion dedicat împlinirii a 150 de ani de la înființarea primei școli cu specific minier în Baia Mare – 1864. La toate aceste evenimente aniversare au paticipat aproximativ 700 de persoane.

 În anul 2014 Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare a fost vizitat de 20.361  de persoane, dintre care 8.300, adulți, 7.927 copii, 4.134 neplătitori. Muzeul a fost vizitat de 2.775 persoane din străinătate și de 312 grupuri. Această statistică este susținută de numărul de bilete vândute și bilete gratuite oferite publicului vizitator și detaliată pe luni în graficul de mai jos.

STATISTICA VIZITATORI 2014-page0001

2014 a fost un an în care s-au desfășurat multe evenimente culturale, care suntem siguri că vor rămâne în memoria participanților. Din păcate aceste realizări au fost umbrite de momentele triste și veștile dureroase. Să privim cu pioșenie și cu luare aminte înspre trecut și cu speranță spre viitor!

Material întocmit de:

conf. univ. dr. ing. Ioan Denuț – director

                               Cociota Anca – muzeograf

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *