NOAPTEA EUROPEANĂ A MUZEELOR 2013 LA BAIA MARE 18 MAI – ORELE: 19.00 – 01.00

afis

În seara de 18 mai 2013 municipiul Baia Mare va fi unul dintre cele patru centre focus din România, alături de Sibiu, Cluj-Napoca și București, ce vor oferi un circuit muzeal urban integrat, susținut și monitorizat la nivel național și internațional, cu prilejul Nopții Europene a Muzeelor, circuit organizat de către Muzeul de Mineralogie Baia Mare, în calitatea sa de partener al Rețelei Naționale a Muzeelor – organizatorul oficial pe România al evenimentului, în cadrul proiectului ”Noaptea Muzeelor în 4 acte”, susținut de Administrația Fondului Cultural Național.

nmbm2013Coorganizatori ai circuitului muzeal băimărean, alături de Muzeul de Mineralogie Baia Mare sunt: Muzeul Județean de Artă ”Centrul Artistic Baia Mare”, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Muzeul de Etnografie și Artă Populară Baia Mare – alte destinații culturale de impact  cu activități de Noaptea Muzeelor fiind Turnul Măcelarilor și Planetariul Baia Mare. Primarul Municipiului Baia Mare s-a alăturat acestei inițiative culturale iar din lista celor mai importanți colaboratori avem plăcerea de a evidenția SC URBIS SA și Asociațiile de Voluntari Mad Snails Baia Mare (Asociația Club Sportiv), YMCA Baia Mare și Arta Educației.

La nivel internațional, Noaptea Europeană a Muzeelor este un eveniment propus de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța, sub egida Consiliului Europei, al Consiliului Internațional al Muzeelor (ICOM), al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) la care participă anual peste 3.000 de muzee.

Noaptea Europeană a Muzeelor este un eveniment proiectat pentru de a dezvolta relația muzeu-public, prin vizitarea muzeelor în nocturnă, organizarea de activități interactive, expoziții non-conformiste, colaborări interdisciplinare și interculturale în beneficiul publicului, intrarea liberă oferind și cadrul accesului mai larg la activitățile muzeelor. Și în acest an poezia, muzica, teatrul, momentele interactive, observațiile astronomice, filmele documentare și alte surprize promise de organizatori vor da un contur special acestei nopți albe a muzeelor, a culturii.

Programul cultural oferit de muzeele participante în acest an se remarcă din inedit, diversitate, spectacol cultural, inovație și interactivitate – așa încât mizăm pe o participare foarte largă a publicului băimărean, activitățile propuse fiind pentru toate vârstele. Asocierea dintre muzeu, noapte, cultură, divertisment, educație va fi una cu totul plăcută și specială.

hartap1 hartap2

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ZfN_ZDHq9iQ&w=560&h=315]

Este important de subliniat și ACCESUL GRATUIT oferit de muzeele băimărene la evenimentul Noaptea Muzeelor în Baia Mare 2013, precum și faptul că între muzee va circula la intervale de 30 de minute (stațiile URBIS cele mai apropiate de obiective) un autobuz al SC URBIS SA, care va purta marca ”Noaptea Muzeelor” și va realiza gratuit transportul publicului între muzeele participante.

Ciprian Crișan – PR

Muzeul de Mineralogie Baia Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *