Festivalul Internaţional de Minerale – Miskolc, Ungaria 2017

În perioada 11 – 12 martie 2017, în cadrul Universităţii din Miskolc, a avut loc cel de al 35-lea Festival Internaţional de Minerale, organizat de către Facultatea de Geologie al Universităţii din Miskolc, Secţia de Mineralogie a Muzeului Herman Ottó, University Spormarketing Kft. şi Departementul OMBKE.

DSC_0766

Festivalul reprezintă unul dintre cele mai importante şi reprezentative manifestări cu tematică mineralogică din Europa de Est, care atrage de obicei 4.000 – 5.000 vizitatori, mineralogi, atât profesionişti, cât şi amatori, comercianţi și turişti.

Pe lângă târgul de roci, minerale, fosile, geme şi bijuterii, respectiv expoziţia de cuarţ şi de fosile de Ursul peşterilor (fiind mineralul şi fosila anului 2016 în Ungaria) au mai avut loc următoarele evenimente: prezentarea rudabányaitului (arsenat de Ag-Hg), mineralul nou descris de la Rudabánya, prezentarea pentru amatori a modului corect de a colecta minerale, determinarea mineralelor (cu ajutorul profesorului de mineralogie Szakáll Sándor  de la Universitatea din Miskolc), iniţierea copiilor în spălarea aurului aluvionar, în realizarea unor creaţii artistice (copaci de sârmă cu diferite minerale), selectarea fosilelor, identificarea lor la microscop, organizarea unui concurs de desene despre cuarţ şi Ursus spelaeus.

Un festival de minerale perfect organizat şi o atmosferă minunată la Festivalul Internaţional din Miskolc!

Sursă: Cerc. Ştiint. Kovács Réka (Muzeul Judeţean de Mineralogie Victor Gorduza Baia Mare)

Fotografii: Kovács Réka

Barabás Emese (Universitatea Babeş – Bolyai Cluj Napoca).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *