La data de 10 decembrie 1992 prin Decizia nr.105 a Delegației permanente a Consiliului Județean Maramureș, semnată de catre dl. președinte loan Dulf și de către dl. secretar loan Mihăilă, se decide înființarea MUZEULUI DE MINERALOGIE BAIA MARE – MARAMUREȘ, cu sediul pe b-dul Traian, nr. 8, prin desprinderea Secției de Științele naturii, din cadrul Muzeul Județean Maramureș. Acest moment a fost unul istoric pentru Muzeul nostru, deschizând perspective noi și nebănuite pentru dezvoltarea ulterioară.
La 8 ianuarie 1993, prin Dispoziția nr. 4, se dispune numirea domnului Gorduza Victor în funcția de director al Muzeului de Mineralogie Baia Mare – Maramureș. Actul de constituire al Muzeului de Mineralogie Baia Mare a recunoscut o muncă de peste 20 de ani, cale parcursă de la o idee și până la debutul unei instituții de prestigiu, cunoscută astăzi în lumea întreagă.
Pe parcursul celor 25 de ani activitatea Muzeul de Mineralogie a cunoscut o permanentă dezvoltare și diversificare și s-a concretizat în:
-
dezvoltarea continuă a patrimoniului muzeal, prin achiziții și donații de eșantioane minerale (patrimoniu actual 20.840 eșantioane);
-
valorificarea cu succes a patrimoniului deținut prin organizarea de expoziții temporare la sediu, în țară și în străinătate (175 de expoziții temporare, din care 45 în străinătate);
-
creșterea continuă a numărului de vizitatori ca o consecință a evenimentelor organizate și a activităților de marketing întreprinse (record de vizitatori în anul 2016 – 32.810);
-
intensificarea în timp a cercetării științifice ceea ce a condus la prezența specialiștilor din cadrul Muzeului la numeroase manifestări științifice naționale și internaționale și la publicarea de articole în reviste de specialitate;
-
introducerea și derularea de proiecte de educație muzeală geologică și mineralogică (organizarea Școlii de vară – „Geodiversitate în Maramureș”);
-
implicarea în managementul ariilor naturale protejate prin preluarea în custodie a unor arii protejate geologice din județul Maramureș (Coloanele de la Limpedea, Rozeta de piatră de la Ilba și Rezervația fosiliferă Chiuzbaia);
-
atragerea de finanțări nerambursabile prin donații și sponsorizări și prin inscrierea de proiecte în acest scop (proiect AFCN câștigat și implementat în 2017 „Percepții senzoriale inedite – fascinația cristalelor”);
-
creșterea continuă a veniturilor proprii din vânzarea de bilete și de produse de tip souvenir.
Tuturor celor care de-alungul timpului au conlucrat și și-au adus contribuția le înființarea și dezvoltarea Muzeului de Mineralogie le transmitem recunoștință și mulțumiri!
LA MULȚI ANI MusMin!