Prezenți la Geoturism Conference – Lviv, Ucraina

Afis

Având în vedere preocupările Muzeului în dezvoltarea activităţilor de geoturism în ariile naturale protejate luate în custodie şi în celelalte geosituri din nord–vest-ul României, specialiştii instituţiei – dl. Ioan Denuţ director şi d-şoara Réka Kovács cercetător ştiinţific – au participat la această conferinţă cu o lucrare intitulată ”Aspects regarding the geotouristic potential of Maramureş countryside”, care a fost acceptată şi prezentată de către cercetătorul ştiinţific, în limba engleză. Scopul acestei prezentări a fost descrierea şi popularizarea potenţialului geoturistic din Maramureş, prin prezentarea ariilor geologice protejate (Coloanele de la Limpedea, Rozeta de piatră Ilba, Rezervaţia Fosiliferă Chiuzbaia, Creasta Cocoşului, Cheile Lăpuşului, Cheile Babei, Cheile Tătarului, Lacul Albastru), geositurilor (cariera Laleaua Albă, Piatra Roşie Șurdești) și potenţialelor areale pentru „mineral hunting” (diamant de Maramureş, opal din Bixad, jasp şi cristal de stâncă din Firiza, granaţi de la Buteasa, calcedonia de Trestia sau rodocrozit de la Cavnic). De asemenea, lucrarea a fost publicată, în limba engleză, în volumul special al conferinței.

În cadrul sesiunilor de prezentare au fost susţinute 34 lucrări despre importanţa geoturismului în pedagogie, atracţii geologice, dezvoltarea geoturismului în Ucraina, Polonia și România, aflorimente cu scop geoturisitic, lacuri ca obiective geoturistice, trasee geologice, popularizarea geologiei în școli și conservarea patrimoniului geologic. În cadrul conferinţei a fost vizitat şi Muzeul de Mineralogie al Facultăţii de Geologie din cadrul Universităţii Naţionale Ivan Franko din Lviv, care conţine câteva eşantioane şi din România.

Evenimentul a oferit un forum bun specialiştilor pentru a discuta despre temele şi problemele actuale în domeniul geoturismului. În cadrul evenimentului au fost stabilite contacte cu reprezentanţii ai instituţiilor participante, cu dl. Oleg Jacorzynski, şeful Departamentului de Mineralogie din cadrul Facultăţii de Geologie de la Universitatea Naţională Ivan Franko din Lviv, în vederea realizării în parteneriat a unor viitoare expoziţii și proiecte cu finanțare europeană, respectiv cu dl. Manyuk Volodymyr, de la Institutul de Cercetări Geologice al Universității Naționale Oles Gonchar Dniprovsk, în vederea includerii domnului director Ioan Denuţ ca membru în comitetul de editare al revistei Journal of Geology, Geography and Geoecology.

În cadrul aplicaţiei de teren a fost vizitat Parcul Regional Znessinya, cu posibilitatea de a colecta fosile marine din aflorimentul compus din calcare şi gresii Miocene. A urmat o excursie de studiu la Muzeul Industriei de Petrol şi Gaze, denumit „Borislavneftegaz” în Galician California, care a fost capitala industriei de petrol din Europa spre sfîrşitul secolului XIX. Ghidajul domnului director dr. Oleg Mykulych a oferit o adevărată imagine cuprinzătoare despre istoria industriei de petrol şi gaze, compania de petrol, metode de extracţie şi geologia zonei. A fost vizitat parcul cu exponatele istorice care au rămas din vremea extracţiei de petrol și am avut posibilitatea de a gusta diferite tipuri de ape minerale, care în general prezintă importanță medicală. Pe traseul Lviv – Boryslav a fost vizitat Lacul Geologilor din localitatea Uhersko, care este un lac artificial localizat într-un crater format în urma unui accident industrial, când a avut loc un incendiu ce a durat aproape 9 luni.

Simpozionul a atras specialişti de la diverse instituţii de cercetare şi de învăţământ din diferite ţări. În ceea ce priveşte participarea internaţională, au fost prezenţi specialişti din Belarusia, Polonia şi România, de la diferite insituţii, cum ar fi: Universitatea Naţională Ivan Franko din Lviv, Muzeul de Petrol şi Gaze „Galician California”, Academia Naţională de Ştiinţe, Institutul de Geologie şi Geochimie al Mineralelor Combustibile, Universitatea Naţională Politehnică, Universitatea Naţională Taras Shevchenko din Kiev, Universitatea Naţională Tehnică Donetsk, Universitatea Pedagogică Bogdan Khmelnitsky, etc.

Această deplasare a fost un bun prilej pentru a promova Muzeul Judeţean de Mineraloge „Victor Gorduza” Baia Mare şi judeţul Maramureş din punct de vedere geoturistic pe plan european, prin distribuirea pliantelor proprii în limba engleză și a broşurilor puse la dispoziţie de Biroul de informare Turistică din cadrul Consiliului Judeţean Maramureş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *