Expoziție aniversară vernisată online

P1010615 (1024x683)Ieri, 20 ianurie 2021, cu începere de la ora 12 a avut loc online, pe pagina de facebook a Muzeului, vernisajul Expoziției temporare „JUBILIARA 45”. Această expoziție a fost realizată pentru a marca 45 de ani de la înființarea Secției de Științe Naturale, din cadrul, pe atunci, Muzeului Județean Maramureș.

Domnul director conf. dr. ing. Ioan Denuț a deschis vernisajul adresând un gând bun celor prezenți, atât fizic cât și online și i-a dat cuvântul domnului vicepreședinte al Consiliului Județean Maramureș, domnul Radu Trufan, care se afla într-o vizită de lucru în teritoriu și a fost prezent doar printr-o conexiune video, care, din păcate a fost instabilă și s-a întrerupt. În continuare, domnul director a făcut o trecere în revistă, a celor mai importante repere istorice, care conturează contextul de înființare a Secției de Științe Naturale, din urmă cu 45 de ani. A mai punctat evenimentele importante care au condus la apariția actualului Muzeu de Mineralogie, mai precis 6 noiembrie 1989, când s-a deschis expoziția permanantă din actualul sediu al Muzeului și 10 decembrie 1992, când se înființează juridic Muzeul de Mineralogie Baia Mare Maramureș.

P1010606 (683x1024)

Apoi, domnul director a dat cuvântul doamnei Elisabeta Fodor, șef al Secției de Mineralogie și curator al expoziției, care a prezentat câteva detalii despre patrimoniul înființatei Secții de Științe Naturale, care este cunoscut sub denumirea de „fondul vechi”. Doamna Fodor a făcut cunoscute detalii statistice despre clasele de minerale, despre dimensiunile eșantioanelor, despre minele de la care provin eșantioanele și despre piesele care au fost cele mai folosite, în expozițiile temporare organizate de către Muzeu.

P1010628 (683x1024)În continuare, domnul director a rugat-o pe doamna Janeta Ciocan care, în urmă cu 45 de ani, era angajată, ca muzeograf, la Muzeul Județean Maramureș, să relateze din amintirile dânsei, despre perioada din preajma înființării Secției de Științe Naturale. Doamna Ciocan și-a adus cu drag aminte despre bunul ei prieten și coleg, domnul Victor Gorduza, și cum a găsit dânsul lada cu eșantioane minerale, când s-a făcut curățenie generală în clădirea unde activa Muzeul Județean Maramureș. Dânsa a povestit cum domnul Gorduza a decis să se ocupe de domeniul „florilor de mină”, spunând ca va cuceri lumea cu acestea, ceea ce s-a și întâmplat, în anii următori, prin intermediul expozițiilor. A punctat unul dintre momentele de maximă importanță al valorificării florilor de mină și consecințele acestuia, mai precis când s-a organizat prima expoziție în străinătate cu eșantioane minerale din zona Baia Mare și succesul acesteia – Viena, 1982. În încheiere, a spus cuvinte frumoase despre prietenul dânsei, domnul Victor Gorduza și despre realizarea cea mai importantă a dânsului, „Casa florilor de mină”, și a mulțumit domnului director și colectivului Muzeului de Mineralogie, pentru păstrarea vie a memoriei celui care a fondat instituția.

P1010607 (1024x683)A fost rândul domnului dr. Marinel Kovacs, un bun și apropiat prieten al Muzeului, care a sprijint activitățile Muzeului încă de la începuturi, din postura de geolog activ al IPEG Maramureș și de politician, cu mai multe funcții în cadrul Consiliului Județean Maramureș, să-și amintească cu drag despre trecut. Acesta a început prin a adresa un mesaj din partea Consiliului Județean Maramureș și a evocat legătura dânsului cu Muzeul și cu domnul Victor Gorduza. Apoi a punctat câteva aspecte mai deosebite din istoria Muzeului, la care a fost și dânsul părtaș. Un reper a fost reprezentat de anul 1979, când domnul Victor Gorduza, ca și șef al Secției de Științe Naturale, a organizat un simpozion foarte important, la care au participat specialiști geologi, geografi, biologi, naturaliști și academicieni români. În urma acestui simpozion s-a și publicat un volum de lucrări științifice în anul 1980, intitulat „Marmația”, care conține și o lucrarea foarte importantă a domnului Victor Gorduza, alături de domnul academician Gheorghe Udubașa. Anul 1989 a fost anul în care domnul Kovacs, detașat de la IPEG Maramureș, a participat la realizarea Expoziției permanente a Muzeului de Mineralogie și a lucrat împreună cu domnul Gorduza. Apoi, a mai amintit anul 1994, când specialiști din 20 de țări (în cadrul unei aplicații de teren, asociată unui congres organizat la Budapesta) au fost prezenți în Muzeu și au apreciat importanța colecției deținute. Anul 1997 a fost anul când președintele tării, domnul Emil Constantinescu, profesor de mineralogie la Universitatea din București, a vizitat expoziția permanentă și a apreciat patrimoniul Muzeului. În anii ce au urmat, domnul Kovacs a sprijinit activitățile Muzeului, din postura de consilier județean și chiar de președinte a Consiliului Județean Maramureș. La final, a mulțumit pentru invitația de a participa la această aniversare și a mulțumit domnului director pentru profesionalismul cu care menține continuitatea punerii în valoare a acestei instituții.

P1010650 (1024x683)Domnul director a făcut, în continuare,  o trecere în revistă a exponatelor prezentate în acestă expoziție, care aparțin următoarelor categorii: flori de mină, publicații, în care specialiștii Muzeului au articole și fotografii, ce evidențiază activități culturale, organizate de Muzeu de-a lungul anilor. A prezentat eșantioanele minerale expuse, evidențindu-le caractaristicile cele mai deosebite și unice, care le-au făcut demne de a fi prezente în expoziții importante. Apoi, a subliniat importanța manifestărilor științifice, la care au participat specialiștii Muzeului și a prezentat publicațiiile care conțin lucrările acestora. Fotografiile folosite în această expoziție prezintă vernisajele unor expoziții, pe care Muzeul le-a organizat în străinătate, în țară și la sediu și alte manifestări culturale și educaționale ale Muzeului.

În încheiere, domnul director a mulțumit invitaților, care au fost prezenți fizic la vernisaj și colegilor, care au participat la realizarea expoziției și organizarea vernisajului online. A adus un cuvânt de mulțumire tuturor celor prezenți online și a invitat publicul să participe la evenimentele viitoare, organizate de Muzeu și să viziteze expozițiile Muzeului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *