Mineral co-painting la Muzeul de Mineralogie

P1010444ccc

La sfârșitul lunii ianuarie a avut loc la sediul Muzeului Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare evenimentul „Mineral co-painting”.

Realizat în colaborare cu Team for Youth Association, în cadrul programului Cultural Fiesta, evenimentul a avut ca scop crearea în cadrul Muzeului a unui spațiu prielnic pentru manifestare artistică și cooperare.

Participanții la această activitate, voluntari ai Asociației Team for Youth, au creat în echipe desene/interpretări pornind de la exponatele din Muzeu.

În prealabil au fost alese 8 exponate, câte patru pentru fiecare echipă și le-au fost puse la dispoziție câteva informații despre acestea, legate de etimologia denumirii, compoziția mineralogică, chimism și utilizări, astfel participanții au putut reinterpreta exponatul și din aceste perspective.

Pentru început, fiecare participant a avut la dispoziție 15 minute pentru a-și începe lucrarea, după care, la fiecare 10 minute, participanții s-au mutat spre stânga, continuând lucrările începute de ceilalți membrii ai echipei.

Acest tip de activitate are rolul de a încuraja cooperarea între participanți, de a stimula imaginația și de a permite exprimarea prin intermediul culorii și a elementelor decorative.

Rezultatele finale, ce se pot vedea și în fotografii, au fost deosebit de interesante, fiecare participant punându-și amprenta pe creațiile realizate, iar buna dispoziție a fost prezentă și ea pe tot parcursul evenimentului.

Le mulțumim voluntarelor, Elvi, Marie și Merle din cadrul proiectului Cutural Fiesta pentru ideea propusă și pentru implicarea în realizarea evenimentului, care cu siguranță nu va fi ultimul de acest tip.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *