In memoriam ”Victor Gorduza – optzeci de ani de la naștere”

În urmă cu 80 de ani, la data de 27.04.1942 se năștea, în localitatea Cetatea Albă din Republica Moldova, Victor Gorduza, muzeograf, director și fondator al Muzeului de Mineralogie Baia Mare, muzeu care astăzi, din considerente bine meritate, îi poartă numele. Și cum altfel l-am fi putut omagia decât dedicându-i vernisarea unei expoziții de care, suntem siguri, și domnia sa ar fi fost mândru.

După un periplu de un deosebit succes, ce a cumulat aproape trei ani și zece locații în instituții de cultură prestigioase din orașele țării, iată că expoziția ”Minerale și asociații minerale din România” a revenit la Baia Mare. Reinventată sub denumirea de „Zestrea minerală a României” prezentăm unele din premierele mineralogice românești: minerale descoperite și descrise pentru prima oară în lume la noi în țară, asocieri mineralogice de excepție, atât ca estetism cât și ca raritate colectate din spațiul național.

Așadar, miercuri, 27 aprilie 2022, cu începere de la ora 12, vă invităm la vernisajul expoziției și, totodată, să ne aducem cu drag aminte de cel care, prin strădania și dedicarea lui, a făcut posibilă existența acestui lăcaș de cultură, unic în peisajul muzeal național.

Intrarea este liberă, așadar, vă așteptăm cu drag!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *