Arhiva autorului: admin

Marinel Kovacs – 70 de ani

P1040293Joi, 26 ianuarie 2023, în Sala Florilor de Mină a Muzeului de Mineralogie, a avut loc ședința Societății Geologice a României – Sucursala Baia Mare, prima pentru anul curent. Această ședință a fost una specială și festivă, deoarece, pe ordinea de zi, pe lângă activitățile curente ale societății, a fost un punct important, și anume sărbătorirea a 70 de ani de viață a domnului conf. univ. dr. geolog Marinel Kovacs – membru, fost președinte și actual vicepreședinte al Sucursalei.

La această ședință festivă au participat un număr ridicat de persoane, care au ținut să-i fie alături domnului Kovacs la un asemenea eveniment: membrii SGR, foști colegi de la IPEG Maramureș, foști colegi de la Centrul Universitar Nord din Baia Mare, colaboratori în cercetări științifice din țară și străinătate, prieteni și colaboratori din domeniile cultural și politico-administrativ. Evenimentul a debutat la ora 17, cu luarea de cuvânt a președintelui Sucursalei Baia Mare a SGR, domnul conf. univ. dr. ing. Ioan Denuț. Acesta a prezentat ordinea de zi a ședinței, apoi a făcut o sinteză a activităților desfășurate de către Sucursală în anul 2022, cuprinse în Raportul de activitate și care va fi public pe website-ul Societății. De asemenea, s-a referit pe scurt la programul de activități pentru anul 2023 și a invitat colegii să transmită propuneri.

Domnul geolog Oscar Edelstein a fost cel care și-a asumat – o misiune dificilă – să realizeze și să prezinte obișnuitul Laudatio, dedicat domnului Marinel Kovacs. Astfel, persoanele participante au putut afla multele realizări ale domniei sale de-a lungul frumoasei cariere profesionale, pe care și-a dedicat-o studierii eruptivului neogen din munții Oaş-Gutâi-Ţibleş. Trebuie menționat faptul că domnul Kovacs este produsul Facultății de Biologie-Geografie, secția Geologie a Universității “Al. l. Cuza” din Iași, pe care a absolvit-o, cu rezultate foarte bune (șef de promoție pe țară), în anul 1977. A lucrat la început la IPEG Maramureș, ca geolog, la Echipa de Prospecțiuni Baia Mare (1977-1981), în cadrul Laboratorului de Mineralogie (1981-1997) şi apoi, ca geolog şef (1997-2001). Din 2001, a devenit cadru didactic, conferențiar în cadrul Universității de Nord Baia Mare (astăzi Centrul Universitar Nord din Baia Mare, din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca) unde a lucrat până la pensionare la data de 30.09.2018.

A avut o carieră politico-administrativă deosebit de bogată, ocupând funcția de consilier județean în mai multe mandate, iar între anii 2004-2008, a fost Președintele Consiliului Județean Maramureș. În cursul cercetărilor pe care le-a efectuat, s-a bazat, în special pe studiul microscopic pe care l-a efectuat cu mare acuratețe dar, mai ales în ultimii ani, când noua conjunctură i-a permis, a apelat la cele mai moderne metode: K-Ar, elemente minore, determinări izotopice, inclusiv ale Nd (neodymium) și altele.

Principalele rezultate ale cercetărilor sale, domnul Kovacs le-a făcut cunoscute prin numeroase articole și comunicări științifice. A publicat: o monografie despre petrogeneza rocilor magmatice din Munții Gutâi și două cursuri universitare; 155 de articole, din care, 74 în străinătate, în reviste de largă circulație internațională și volume ale unor manifestări științifice, congrese și simpozioane (36 lucrări ca prin autor și 38 ca și coautor); participări la manifestări științifice internaționale: 58 cu un număr de 85 lucrări, din care 36 în străinătate (20 orașe, din 14 țări) cu un număr de 42 lucrări.

După acest moment, domnul Denuț a dat citire unor mesaje trimise de către colaboratori și cunoscuți ai domnului Kovacs care nu au putut participa la acest eveniment. Gândurile de bine și urările de felicitare au fost transmise de către: Alex Bernard (Germania) – fost geolog la IPEG, Nelu Vârșescu (Israel) – fost coleg la IPEG, Gyuri Haranth (Germania) – fost coleg la IPEG, Kovacs Peter Palffy (Ungaria) – fost coleg la IPEG, Alexandrina Fulop (Canada) – fost coleg la IPEG și Universitate, Ovidiu Morar – fost coleg și director la IPEG, Antoneta Seghedi – CSI GeoEcoMare București, fost președinte SGR, Andra Mârza – Universitatea din București, președinte Societatea Geologică a României și Ioan Seghedi – colaborator, de la Institutul de Geodinamică al Academiei Române.

Unul din cei mai de seamă colaboratori ai domnului Kovacs, domnul dr. Zoltán Pécskay, de la Institutul de Fizica Pământului din Debrețin, a ținut neapărat să fie prezent la acest eveniment și a pregătit o prezentare PowerPoint, în care a evocat momentele memorabile ale colaborării fructuoase dintre cei doi. La finalul prezentării, domnul președinte Denuț i-a acordat o diplomă, în semn de mulțumire pentru cei peste 35 de ani de cooperare cu geologii băimăreni.

În continuare au luat cuvântul domnul Alexandru Szakacs – de la Universitatea Sapientia Cluj-Napoca, colaborator în studiul vulcanitelor din Orientali, doamna Maria Jurje – fost director al Muzeului de Mineralogie și bună colaboratoare și prietenă cu domnul Kovacs, domnul director al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare Teodor Ardelean – prieten și colaborator în domeniul cultural, domnul Pamfil Berceanu – prieten și colaborator politic și domnul consilier județean Gheorghe Bârlea. Din partea foștilor colegi, de la Centrul Universitar Nord Baia Mare, a luat cuvântul domnul prof. univ. dr. Oros Vasile, iar mai apoi domnul conf. univ. dr. Macovei Gheorghe. La finalul intervențiilor celor prezenți, domnul președinte Ioan Denuț l-a felicitat pe domnul Kovacs pentru întreaga carieră și i-a oferit, din partea Societății Geologice a României, o diplomă de excelență și o plachetă aniversară.

În încheiere, domnul Kovacs le-a mulțumit tuturor celor prezenți pentru ca i-au fost alături în anii ce au trecut și le-a împărtășit din experiența dânsului cu privire la cei 70 de ani de viață.

Evenimentul nu se putea încheia fără ultima surpriză din partea organizatorilor, un tort ce a venit pe clasicul „La Mulți Ani”, cântat de către toți cei prezenți.

Echipa Muzeului de Mineralogie din Baia Mare este profund recunoscătoare domnului Marinel Kovacs pentru întregul și necondiționatul sprijin oferit instituției noastre de-a lungul timpului și în special pentru: participarea (cu sarcini de servici ca un propriu angajat) la amenajarea (în perioada 1988 – 1989) actualei Expoziției permanente; sprijinul logistic și financiar (din poziția de președinte al CJ Maramureș) pentru construirea aripii noi a Muzeului, inaugurată în anul 2011; prezența în Consiliul Administrativ a instituției; prezența în Consiliul Științific al Muzeului; colaborarea pe plan științific și în derularea unor proiecte educaționale.

LA MULȚI ANI DOMNULE MARINEL KOVACS!

2022 – anul evenimentelor

Început sub semnul pandemiei, dar marcat de „descătușarea” de la începutul lunii martie, la final, anul 2022 s-a dovedit a fi, pentru Muzeul de Mineralogie, unul din cei mai fructuoși ani, dacă luăm în considerare cele 33 de evenimente culturale organizate sau la care am participat, ceea ce reprezintă un nou record pentru instituția noastră.

Printre evenimentele de seamă desfășurate se numără vernisajele a 9 expoziții temporare (din care 2 în țară și 7 la sediul instituției, cu patrimoniul propriu sau al colaboratorilor), 7 evenimente cultural-artistice (3 concerte și 4 spectacole), 10 proiecte și activități educaționale (găzduite la sediu sau constituite în drumeții și aplicații de teren), participarea în premieră în Danemarca, la Aalborg Mineral Show și altele. Dintre manifestările organizate unele au fost dedicate celebrării unor evenimente anuale, precum: Ziua Mondială a Apei, Ziua Internațională a Pământului, Ziua Internațională a Muzeelor, Noaptea Europeană a Muzeelor, Ziua Internațională a Mediului, Festivalul Român al Științei, Ziua Internațională a Geologilor, Noaptea Europeană a Cercetătorilor, Ziua Internațională a Geodiversității și Săptămâna Geologiei.

Numărul vizitatorilor s-a cifrat la 20.760, ceea ce reprezintă o creștere, față de anul anterior, cu 63%, apropiindu-se de valorile înregistrate anterior pandemiei. Datorită fondurilor disponibile pentru investiții, patrimoniul cultural al Muzeului a sporit cu 9 eșantioane minerale, achiziționându-se, de asemenea, licențe software și aparate de aer condiționat. Cercetarea științifică a fost cu succes reluată, specialiștii Muzeului participând la 3 conferințe naționale (la Suceava, Sibiu și București), un congres internațional (la Plovdiv, Bulgaria) și un workshop (la Baia Mare), unde au prezentat 6 lucrări (unele în colaborare cu specialiști de la alte instituții), concretizate în 5 publicații (două abstracte, două abstracte extinse și o lucrare in extenso, publicată în Carpartian Jounal of Earth and Environmental Sciences).

Primul eveniment organizat în anul 2022 a fost reprezentat de o activitate realizată în colaborare cu Asociația Team for Youth denumită „Mineral co-painting”, care a  avut ca scop crearea în cadrul Muzeului a unui spațiu prielnic pentru manifestare artistică și cooperare între participanții la eveniment.

Profitând de faptul că deja începând cu luna martie a anului 2022 viața părea să revină la normal și restricțiile în ceea ce privește evenimentele și activitățile se ridicau, am încercat să organizăm cât mai multe evenimente pentru publicul larg, evenimente dedicate unor ocazii importante cum ar fi „Ziua Mondială a Apei”, pe care am sărbătorit-o la sediul Muzeului la data de 22 martie, oferind  celor interesați posibilitatea de a viziona o serie de filme documentare ce au avut ca subiect apa.

Luna aprilie a fost una deosebit de bogată în evenimente și activități, cu un număr total de 5 evenimente, la care fie au participat reprezentanți ai Muzeului, fie au fost organizate la sediu. Primul eveniment al lunii aprilie a fost reprezentat de o premieră și anume, participarea în intervalul 2-3 aprilie a  Muzeului de Mineralogie la Aalborg Mineral Show în Danemarca. Reprezentanții Muzeului au avut un stand, unde au oferit și expus materiale de promovare fizice (pliante, broșuri, fotografii) și prezentări video, ce au rulat pe un display și au avut ocazia să poarte discuții cu publicul vizitator și cu expozanții la eveniment, expunându-le valorile patrimoniului natural și cultural (material și imaterial) al Maramureșului și unicitatea și importanța patrimoniului Muzeului Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare.

În colaborare cu Societatea Geologică a României – Sucursala Baia Mare a fost organizat cel de-al doilea eveniment al lunii aprilie și anume o conferință cu titlul „Patrimoniul geo-minier Borșa-Vișeu – între evoluție, apogeu și decădere” susținută de dl. geolog Nicolae Szabo.

Ziua Internațională a Pământului, celebrată în fiecare an la nivel mondial la data de 22 aprilie, a însemnat premierea câștigătorilor la concursul de eseuri „Mineralele din viața noastră”. Concursul, aflat la a doua ediție, s-a adresat elevilor din ciclul gimnazial, s-a desfășurat în perioada 15 februarie – 20 aprilie și a constat în realizarea de către elevi a unui eseu, în care fie au descris un mineral, fie au descris mineralele ce fac parte dintr-un produs sau obiect, pe care îl utilizăm în viața noastră. La concurs au participat elevi din întreaga țară, astfel că premierea s-a făcut în cadrul unei întâlniri online pe platforma Zoom.

La data de 27 aprilie a avut loc evenimentul In memoriam „Victor Gorduza – optzeci de ani de la naștere”. Cu ocazia comemorării a 80 de ani de la nașterea  domnului Victor Gorduza, muzeograf, director și fondator al Muzeului de Mineralogie Baia Mare, muzeu care astăzi, din considerente bine meritate, îi poartă numele, a avut loc și vernisarea Expoziției itinerante naționale „Zestrea minerală a României”, o expoziție cu un real succes, organizată în parteneriat cu mai multe instituții de prestigiu, de profil geologic din țară: Academia Română – Secția de Științe Geonomice, Universitatea din București, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „A.I. Cuza” din Iași și Institutul Geologic al României.

Ultimul eveniment al lunii aprilie a fost reprezentat de cea de-a IV-a ediție a Conferinței Naționale „Educație pentru Știință”, organizată de către Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în cadrul căreia dl. director Ioan Denuț a participat din partea Muzeului, cu o prezentare și un discurs în cadrul unei mese rotunde.

În luna mai am reușit să organizăm cu succes cele două sărbători specifice instituțiilor muzeale, respectiv Noaptea Europeană a Muzeelor, celebrată în acest an la data de 14 mai și Ziua Internațională a Muzeelor, celebrată în fiecare an la data de 18 mai. Cu ocazia Nopții Muzeelor, pe lângă vizitarea gratuită a expozițiilor găzduite, vizitatorii au avut și ocazia de a audia un concert, susținut de corul „Sfântul Ioan Damaschin”, iar pentru a sublinia importanța Zilei Internaționale a Muzeelor, Muzeul de Mineralogie a organizat vernisarea Expoziției temporare „În văzul lumii – colecții și colecționari”, o expoziție deosebită organizată în colaborare cu Asociația Colecționari Sud-Est din București.

Un alt eveniment, devenit tradiție în ultimii ani, a avut loc în luna iunie și anume celebrarea Zilei Internaționale a Mediului Înconjurător, prin organizarea, pentru cei interesați, a unei excursii la aria protejată Creasta Cocoșului. Peste 60 de persoane au participat la acest eveniment, organizat în colaborare cu structurile din Baia mare a  Universității Tehnică din Cluj-Napoca, Societatea Geologică a României, Asociația EcoLogic și Clubul de Turism Creasta Cocoșului.

Luna iulie a reprezentat încununarea unui eveniment de mare importanță organizat de Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, prin proiectul „Operă pentru băimăreni”, cu sprijinul Municipiului Baia Mare, prin programul de finanțare nerambursabilă din anul 2022, acordate pentru activități nonprofit de interes general în domeniul cultură. Proiectul muzeului nostru și-a propus acoperirea unei necesități a publicului local iubitor de muzică de bună calitate, măcar punctual, în lipsa din peisajul cultural băimărean a unei instituții care să promoveze muzica clasică. Ideea s-a dovedit a fi de mare succes, numărul doritorilor fiind mai mare decât locurile disponibile.

Desigur, ca în fiecare an, în luna iulie specialiștii din cadrul Muzeului au avut plăcerea de a întâlnii și ghida, la sediu și pe teren, viitorii geologi, studenții de la Facultățile de Geologie ale Universităților din București, Iași și Cluj-Napoca aflați în practică în zona Baia Mare.

Luna septembrie s-a dovedit a fi o lună deosebit de bogată în activități educaționale și științifice, atât prin participarea specialiștilor din cadrul Muzeului la diferite manifestări, cât și prin organizarea unor astfel de  evenimente la sediul Muzeului.

Una dintre cele mai importante manifestări științifice din domeniul geologiei, The 22-nd Congress of the Carpathian-Balkan Geological Association (CBGA), a fost organizat la Plovdiv în Bulgaria, în perioada 11-17 septembrie, iar din partea Muzeului de Mineralogie au participat la acest eveniment de excepție, cu o lucrare și un poster, două persoane.

Un important eveniment educațional a avut loc la data de 17 septembrie în Baia Mare, Romania Science Festival, în cadrul căruia Muzeul de Mineralogie a participat cu un stand, organizat ca un atelier, unde participanții au primit informații și au putut să efectueze observații pe eșantioane minerale. Participarea la astfel de evenimente permite Muzeului să își diversifice oferta și să ajungă la un public mai larg.

Dedicată Zilei Mondiale a Geologilor, celebrată anual la data de 18 septembrie, Muzeul de Mineralogie în colaborare cu Societatea Geologică a României – Sucursala Baia Mare, a organizat o ședință festivă pentru a marca acest moment.

Evenimentul Noaptea Cercetătorilor a fost organizat în data de 30 septembrie 2022, la sediul Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, de la ora 11:00, prin intermediul unul atelier educațional, cu tema „Cercetarea apei – ca resursă și factor de mediu”, realizat în colaborare cu  Sistemul de Gospodărire a Apelor Maramureș, din cadrul Administrației Naționale „Apele Române” și Școala Gimnazială „Alexandru Ivasiuc” Baia Mare. Evenimentul Noaptea Cercetătorilor 2022 a fost organizat în cadrul proiectului ReCoNnect: Research Communication for active learning, al cărui coordonatorul național este Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară-Horia Hulubei (IFIN-HH), Măgurele, Ilfov  iar cel regional, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, prin Facultatea de Știința și Ingineria Mediului. Partenerii locali ai Universității Babeș-Bolyai au fost Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” și Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare, care au avut rol de co-organizatori ai evenimentului Noaptea Cercetătorilor și ai acțiunilor asumate de proiect la Baia Mare.

Luna octombrie a readus la Muzeul de Mineralogie un proiect deosebit de important, respectiv Săptămâna Geologiei, proiect ce nu a putut fi realizat în anii 2020 și 2021, datorită condițiilor epidemiologice. Ediția din acest an, a propus publicului o serie de activități, desfășurate pe parcursul unei săptămâni, ce au avut ca scop promovarea geologiei. Astfel, în intervalul 8-15 octombrie  a fost organizată o drumeție la Vârful Igniș, cu diverse categorii de participanți, a fost organizat workshop-ul „Geodiversitatea Maramureșului – realități și perspective”, adresat în principal factorilor interesați, dar deschis și pentru participarea publicului larg, au fost organizate diverse ateliere pentru studenți și elevi, precum și proiecții de filme, cu specific de științele naturii.

Un alt eveniment important al lunii octombrie a fost reprezentat de vernisajul expoziției itinerante naționale „Zestrea minerală a României”, la Cetatea Oradea, din cadrul Muzeului Țării Crișurilor. Acesta reprezintă cel de-al treisprezecelea vernisaj al acestei expoziții temporare, fapt ce certifică încă o dată succesul acestui proiect cultural.

În luna noiembrie la nivelul Consiliului Județean Maramureș s-au celebrat 30 de ani de la înființarea acestei instituții. Pentru marcarea acestui moment și totodată celebrând în acest an și 30 de ani de la înființarea juridică a Muzeului de Mineralogie, am organizat, la data de 3 noiembrie, vernisajul expoziției temporare „30 de ani de expoziții”, ce prezintă, prin intermediul afișelor, parcursul expozițional al Muzeului de Mineralogie din ultimele 3 decenii, în România și în străinătate.

Tot în luna noiembrie, au fost prezentate și trei lucrări, realizate de către specialiști din cadrul Muzeului, la două evenimente științifice importante din România, respectiv Conferința Națională „Marketingul și Educația în Muzee”, organizată de Complexul Muzeal Național Astra Sibiu și la Conferința Națională „Rezervații geologice din România – evaluare, geoconservare, interpretare”, organizată de Institutul Național de Cercetare Dezvoltare GeoEcoMar București.

Luna decembrie a venit ca o încununare a unui an plin de evenimente, aducând un număr record de 7 evenimente.

La data de 15 decembrie a fost organizat vernisajul expoziției temporare „Lumina de la capătul tunelului”, expoziție ce  cuprinde o serie de corpuri de iluminat, utilizate de-a lungul timpului în subteran, de la cele cu foc deschis, de tipul opaițelor, până la cele mai moderne lămpi pentru mineri. Expoziția a fost organizată  în parteneriat cu Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș și cu aportul colaboratorilor, domnul Toma Gross Rocneanu, domnul Gavril Costin și domnul Marius Condovici.

În aceeași zi, a avut loc un alt eveniment și anume avanpremiera spectacolului „Pietre care vorbesc … pietre care cântă”, spectacol ce este produsul unui proiect realizat de Teatrul Ararat, în parteneriat cu Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare și a deschis programul cultural denumit Exponate Muzeale văzute prin lumina Artelor Spectacolului, program care beneficiază de sprijinul financiar al Municipiului Baia Mare.

Data de 19 decembrie a adus în sala „Florilor de mină”, din cadrul Muzeului de Mineralogie, încă două reprezentații ale spectacolului „Pietre care vorbesc … pietre care cântă”, reprezentații puse în scenă pentru elevii Liceului Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare și ai Colegiului Național „Mihai Eminescu” Baia Mare.

Alte două evenimente au fost programate pentru data de 20 decembrie, o ședință comemorativă a Societății Geologice a României – Sucursala Baia Mare și un concert de colinde susținut de Corala Armonia, dirijor prof. Adrian Iercoșan.

Ultimul eveniment, al lunii decembrie și al anului 2022, a fost reprezentat de o nouă reprezentație a spectacolului „Pietre care vorbesc … pietre care cântă”, din data de 21 decembrie. Spectacolul s-a adresat elevilor de la Școala Gimnazială „Nichita Stănescu” Baia Mare și i-a avut în distribuție pe Claudiu Pintican, Wanda Tamas, Ruxandra Lăzărescu, Iulian Bulancea, Alina Andreicuț, Dan Cordea și Călin Ionce.

În ceea ce privește numărul de vizitatori înregistrați la sediul Muzeului de Mineralogie, observăm cu bucurie o creștere semnificativă a acestei cifre comparativ cu ultimii doi ani. Astfel, pentru anul 2022 am reușit să atingem un număr total de vizitatori de 20.760, în timp ce cifrele din anii 2020 și 2021, ani desfășurați sub semnul pandemiei generate de virusul SarsCov-2, erau de 7.634, respectiv 12.772 de vizitatori. Repartiția pe luni a vizitatorilor este prezentată în graficul de mai jos.

v2022

 

Un alt aspect important, care poate fi sesizat în legătură cu numărul de vizitatori, se referă la repartizarea acestora pe grupe de vârstă. Dacă în ultimii doi ani numărul adulților era mai mare, în anul 2022 se observă o creștere a numărului de vizitatori din categoria elevi/studenți, datorată în primul rând revenirii la formatul clasic de școala și reducerea sau eliminarea școlii online. Statistica pe grupe de vârstă este prezentată în graficul alăturat.

Varsta2022

Referitor la naționalitatea vizitatorilor, observăm în continuare un număr redus a vizitatorilor străini. Din totalul de vizitatori, 94% sunt din România, doar 6% fiind din alte țări.

Pentru premierele, realizările și modul în care am reușit să ne desfășurăm activitatea în anul 2022, atât pe plan cultural dar și administrativ, dorim să mulțumim, în primul rând, conducerii Consiliului Județean Maramureș, de al cărui sprijin constant ne-am bucurat și care ne asigură cea mai mare parte a resurselor financiare necesare. Mulțumim Consiliului Local al municipiului Baia Mare, pentru finanțarea Proiectului „Exponate muzeale văzute prin prisma artelor spectacolului”, precum și Teatrului Ararat din Baia Mare, alături de care am implementat proiectul, prin organizarea spectacolului „Pietre care vorbesc … pietre care cântă”. De asemenea, dorim să aducem mulțumirile noastre sincere, tuturor instituțiilor, societăților comerciale și organizațiilor neguvernamentale cu care am colaborat: muzee, universități și alte instituții de cultură și de învățământ, cu care am organizat împreună evenimente culturale și științifice, colecționari, de la care am achiziționat piese, ne-au oferit ca donație eșantioane minerale sau ne-au împrumutat piese din colecțiile personale pentru organizarea de expoziții temporare, firme, de la care am achiziționat bunuri și servicii, organizații nonguvernamentale, care ne-au fost alături în implementarea multor proiecte și nu în ultimul rând reprezentanților mass-media, scrisă, electronică sau audio-vizuală, care au reflectat cu promptitudine și justețe activitatea Muzeului de Mineralogie.

PROGRAM Sărbători de iarnă 2022/2023

 

 

Ziua

Program

23 decembrie

09:00 – 17:00

24 decembrie

09:00 – 14:00

25 decembrie

închis

26 decembrie

închis

27 decembrie

09:00 – 17:00

28 decembrie

09:00 – 17:00

29 decembrie

09:00 – 17:00

30 decembrie

09:00 – 17:00

31 decembrie

09:00 – 14:00

1 ianuarie

închis

2 ianuarie

închis

3 ianuarie

09:00 – 17:00

 

 

Accesul în spațiile expoziționale se face cu cel puțin o jumătate de oră înainte de ora închiderii.

„Pietre care vorbesc …. pietre care cântă”

P1030958În perioada noiembrie – decembrie 2022 a avut loc implementarea proiectelor culturale Producerea spectacolului de teatru „Pietre care vorbesc … pietre care cântă” și ”Exponate muzeale văzute prin lumina artelor spectacolului”.

Evenimentele din componența proiectelor au fost organizate de Asociația Culturală Ararat, având ca partener Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare și au fost realizate cu sprijinul Municipiului Baia Mare, în cadrul programului de finanțare nerambursabilă din anul 2022, acordat pentru activități nonprofit de interes general, în domeniul cultură.

Proiectul „Producerea spectacolului de teatru „Pietre care vorbesc … pietre care cântă” a constat în punerea în scenă a unui spectacol de teatru, în care au fost recitate artistic poezii cunoscute ale unor poeți consacrați, precum Nichita Stănescu, Lucian Blaga, Marin Sorescu și Adrian Păunescu, recitate de actorii: Claudiu Pintican, Wanda Tamas, Ruxandra Lăzărescu, Iulian Bulancea. Cântecele interpretate au avut versuri tematice ale unor autori cunoscuți, dar și creații proprii ale prof. Alina Andreicut și actorului Dan Cordea, cei doi făcând parte și din distribuția spectacolului. Primul proiectul s-a finalizat în data de 15 decembrie, cu avanpremiera spectacolului cu același nume, desfășurat la sediul Muzeului în fața unui numeros public, foarte încântat de originalitatea și calitatea interpretării.

Proiectul ”Exponate muzeale văzute prin lumina artelor spectacolului” a constat în punerea în scenă a trei spectacole „Pietre care vorbesc … pietre care cântă”. Prima reprezentare a avut loc luni, 19 decembrie, în fața unui public format din elevi ai Liceului Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare, însoțiți de doamnele profesoare: director Mic Valeria, director adjunct Tiță Anca, Giurgiulescu Raluca, Breban Mihaela. A urmat a doua interpretare, în aceeași zi, în fața elevilor de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Baia Mare, însoțiți de cadrele didactice: Buda Claudia, Pop Steliana, Costin Alina, Vasilescu Ileana și director prof. Bledea Adrian.

Proiectul cultural s-a încheiat marți, 20 decembrie, cu ultimul spectacol, desfășurat tot la sediul Muzeului – în Sala Florilor de mină, în fața elevilor de la Școala Gimnazială „Nichita Stănescu” Baia Mare, însoțiți de cadrele didactice Miertoiu Melania, Bănică Simona, Mihalca Cristina și Babici Marius.

Mulțumim artiștilor și colaboratorilor Teatrului Ararat pentru realizarea acestui spectacol personalizat și dedicat Muzeului de Mineralogie, precum și elevilor, cadrelor didactice și tuturor celorlalți participanți la evenimente!

Lămpi de mină, cântece și poezii

01Joi, 15 decembrie 2022, cu începere de la ora 17:00 a avut loc, la sediul Muzeului, vernisajul Expoziției temporare „Lumina de la capătul tunelului. Expoziția cuprinde o serie de surse de iluminat, utilizate de-a lungul timpului în subteran, de la cele cu corp deschis, de tipul opaițelor, până la cele mai moderne lămpi pentru mineri. Această expoziție a fost organizată în parteneriat cu Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș și cu aportul colaboratorilor, domnul Toma Gross Rocneanu, domnul Gavril Costin și domnul Marius Condovici.

A fost prezent un număr generos de persoane, dornice să cunoască sau să-și reamintească caracteristicile lămpilor de mină, ce au fost surse de lumină pentru munca grea din subteran. Pentru început, domnul director al Muzeului de Mineralogie, conf. univ. dr. ing. Ioan Denuț, le-a urat „Bun venit!” celor prezenți și a punctat importanța momentului în istoria instituției. A menționat data de 10 decembrie 1992, o data foarte importantă pentru Muzeu, deoarece atunci a luat ființă ca și instituție de sine stătătoare, cu stat juridic independent, prin decizia Delegației permanente, a Consiliului Județean Maramureș. Dar și alte momente importante, apropiate datei la care s-a vernisat expoziția, cum ar fi 6 noiembrie 1989 (deschiderea Expoziției permanente în actualul sediu) și 17 ianuarie 1976 (înființarea Secției de Științe Naturale, în cadrul Muzeului Județean Maramureș). Totodată, a subliniat numărul impresionant de expoziții pe care Muzeul le-a organizat de-a lungul timpului, această expoziție fiind cea cu numărul 211. În continuare, domnul director Denuț, a dat cuvântul domnului muzeograf drd. ing. Ioan Liviu Bereș, comisarul acestei expoziții temporare, care a făcut o prezentare a expoziției, cuprinzând 53 de piese, dar și afișe utilizate în trecut în activitatea de protecția muncii. A explicat per ansamblu cum a fost gândită expoziția și a oferit detalii despre fiecare vitrină în parte.

A urmat intervenția domnul director al Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, prof. dr. Viorel Rusu, care a apreciat colaborarea dintre cele două instituții și modul în care a fost organizată expoziția vernisată. Dânsul a făcut precizări cu privire la unele momente importante din istoria și activitatea instituției pe care o conduce și a subliniat importanța colaborării dintre instituțiile de cultură și persoanele private și în special ajutorul pe care acestea îl pot oferi, făcând donații Muzeelor. După domnul director Rusu, a fost rândul domnului Toma Gross Rocneanu, unul dintre colaboratorii noștri, să spună câteva cuvinte celor prezenți. Astfel, dânsul a vorbit despre colecția de lămpi pe care o deține și despre importanța acestor instrumente în istorie în general și în minerit în special.

Prezent la această manifestare, domnul consilier județean conf. univ. dr. Marinel Kovacs, a vorbit despre momentele importante din activitatea Muzeului și a rememorat perioada când, alături de alți geologi prezenți la vernisaj, a făcut parte din colectivul care a conceput și realizat Expoziția permanentă din Muzeu. A ținut să aprecieze frumoasa colaborare, dintre instituțiile aflate în subordinea Consiliul Județean Maramureș, la realizarea acestei expoziții.

În încheiere, domnul director Denuț le-a mulțumit partenerilor și colaboratorilor, care au oferit piesele expuse în cadrul expoziției, comisarului și întregii echipe din cadrul Muzeului de Mineralogie care a muncit la organizarea acestei expoziții. Apoi, a mulțumit tuturor celor prezenți pentru participarea la vernisaj și i-a îndemnat să ne fie alături și la celălalt eveniment al serii, organizat în „Sala florilor de mină”, aflată la etajul clădirii.

De la ora 18:00 a avut loc spectacolul de teatru „PIETRE CARE VORBESC … PIETRE CARE CÂNTĂ”. Acest spectacol, în concepția artistică a lui Claudiu Pintican – președintele Teatrului ARARAT, i-a avut în distribuție pe Claudiu Pintican, Wanda Tamas, Ruxandra Lăzărescu, Iulian Bulancea, Alina Andreicuț, Dan Cordea și Călin Ionce.

Spectacolul a fost creat cu menirea de a prezenta publicului spectator patrimoniul muzeal – piesele minerale cu caracteristici estetice deosebite, numite flori de mină – într-o formă inedită, o formă care să prindă viață prin vibrațiile poeziei, prin acordurile muzicii și mirajul proiecțiilor și luminilor.

Acest spectacol este produsul unui proiect realizat de Teatrul Ararat, în parteneriat cu Muzeul Județean de Mineralogie ”Victor Gorduza” Baia Mare și a deschis programul cultural denumit EXPONATE MUZEALE VĂZUTE PRIN LUMINA ARTELOR SPECTACOLULUI, program care beneficiază de sprijinul financiar al Municipiului Baia Mare.

Publicul prezent a savurat actul artistic, din care nu au lipsit momentele de poezie și cele de recital muzical. La finalul spectacolului artiștii au fost aplaudați și au primit aprecierea publicului. Pentru că a fost o dată specială, ziua de naștere a domnului director al Muzeului de Mineralogie conf. univ. dr. ing. Ioan Denuț, la inițiativa lui Claudiu Pintican, toți cei prezenți i-au cântat „La Mulți Ani”. După acest moment, domnul director le-a mulțumit tuturor și i-a invitat să participe și la următorul eveniment organizat de Muzeu, marți 20 decembrie, începând cu ora 18:00 – Concertul de colinde „Sfântul colind”, susținut de Corala ARMONIA din Baia Mare.

Vernisaj și spectacol artistic

pt siteMuzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza”, alături de partenerii săi, are onoarea de a vă invita, joi, 15 decembrie 2022, la sediul instituției de pe b-dul Traian nr.8, să fiți alături de noi la două evenimente culturale deosebite:

  • cu începere de la ora 17:00, vernisajul Expoziției temporare „LUMINA DE LA CAPĂTUL TUNELULUI”, o pledoarie pentru lumina din adâncurile minelor
  • cu începere de la ora 18:00, spectacolul artistic „PIETRE CARE VORBESC…PIETRE CARE CÂNTĂ”

Vă așteptăm cu drag!!!

I-am urat „La mulți ani!” președintelui Emil Constantinescu

IMG-20221126-WA0016Președintele Emil Constantinescu s-a aflat în perioada 15-22 noiembrie 2022 în India, unde a participat la „The 23-rd International Conference of Chief Justices of the World”. Cu ocazia aniversării sale, din 19 noiembrie, gazdele conferinței au organizat o recepție în onoarea sa, la exact 25 de ani de la vizita de stat în India a președintelui României (17-19 noiembrie 1997).

Întors acasă președintele și-a invitat prietenii și colaboratorii care doresc să îl felicite personal, sâmbătă, 26 noiembrie 2022, la Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului din București (al cărui președinte al Comitetului Științific domnia sa este).

Într-o atmosferă elitistă de excepție, marcată de prezența unor personalități din viața științifică, culturală și politică a României, reprezentanții Maramureșului – dl. conf. univ. dr. ing. Ioan Denuț, directorul Muzeului de Mineralogie și dl. dr. geol. Marinel Kovacs, consilier județean – i-au urat „La mulți ani” președintelui, care și-a amintit cu drag de numeroasele momente frumoase petrecute, de-alungul timpului, în Maramureș. De asemenea, a fost vizitată prima expoziție, cu peste 100 de piese de artă levantină, organizată în subsolul amenajat pentru expunere al Institutului. Ca semn de prețuire domnul președinte a oferit, pentru biblioteca Muzeului, un exemplar din lucrarea „Mineralogy and Geodiversity – Tributes to the career of Professor Emil Constantinescu”, apărură la Editura Academiei și Editura Universității din București.