Noaptea Cercetătorilor 2023

afisBM_page-0001Evenimentul din acest an, având ca temă „ReCoNnect – Research for Health”, este organizat de Universitatea Babeș-Bolyai la Cluj-Napoca și, cu sprijinul partenerilor locali, în alte 3 orașe din partea de nord și nord-vest a României.

Universitatea Babeș-Bolyai coordonează organizarea Nopții Cercetătorilor 2023 în cadrul proiectului ReCoNnect 2 (Research Communication for active learning), la Cluj-Napoca și în alte 3 orașe din regiunea de nord și nord-vest a României: Bistrița, Baia Mare și Carei. La nivel național, evenimentul Noaptea Cercetătorilor ReCoNnect se desfășoară, pentru al doilea an consecutiv, sub patronajul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării.

În cadrul evenimentelor ce se vor derula în data de 29 septembrie 2023, sub egida „Noaptea Cercetătorilor Europeni”, Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare va organiza un atelier cu tema Geologie medicală – cercetări privind utilizarea mineralelor în susținerea sănătății umane.

La această prezentare interactivă sunt invitați să participe elevi de la școli și licee din Maramureș, precum și toți cei interesați tematica geologiei medicale. Evenimentul se va desfășura la sediul Muzeului, din bd. Traian, nr. 8, Baia Mare, începând cu ora 11:00 și va fi organizat în colaborare cu Școala Gimnazială „Alexandru Ivasiuc” Baia Mare, alături de voluntari.

Un specialist al Muzeului le va vorbi participanților despre rolul geologiei medicale, abordând, într-o prezentare interactivă subiecte precum: definirea, rolul geologiei și fenomenelor geologice în sănătatea umană, dar și rolul unor minerale în industria farmaceutică.

În partea a doua a evenimentului, specialiști din cadrul Muzeului vor prezenta participanților, în cadrul unui atelier, utilizând aparatură specifică, dacă este cazul, minerale sau substanțe chimice provenite din minerale întâlnite în componența diferitelor produse medicale, vizibile macroscopic sau microscopic.

Desigur, în cadrul evenimentului vor putea fi vizitate și expoziția permanentă și expozițiile temporare deschise în cadrul Muzeului.

Noaptea Cercetătorilor Europeni are loc anual în peste 300 de orașe europene. În România, anul acesta, consorțiul ReCoNnect va organiza activităţi în 20 de locații:

Pe 29 septembrie:

  • Baia Mare, Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” și Muzeul de Științe Astronomice
  • Bistrița, Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița și extensia Bistrița a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” Târgu Mureș
  • Brăila, Facultatea de Inginerie și Agronomie
  • București, Parcul Liniei, Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa, Muzeul Geologic Național
  • Buzău, EUROCAMPUS
  • Carei, Castelul Károlyi
  • Galați, Campusul Științei
  • Pitești, Centrul Regional de Cercetare Dezvoltare pentru Materiale, Procese și Produse Inovative
  • Râmnicu Vâlcea, River Plaza Mall
  • Rupea, Geoparcul Aspirant UNESCO Carpaterra, Cetatea Rupea
  • Sântămăria Orlea, Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, Centrul comunitar Sânpetru
  • Suceava, platoul din fața Universității Suceava

 

Pe 30 septembrie:

  • Cluj-Napoca, Casino Centrul de Cultură Urbană, Parcul Central
  • Berca, Geoparcul Internațional UNESCO Ținutul Buzăului, Târgul comunal Berca
  • Solca, Liceul Tehnologic ”Tomsa Vodă”
  • Horezu, Geoparcul Aspirant UNESCO Oltenia de sub Munte, Liceul „Constantin Brâncoveanu”
  • Măgurele, Piața Centrală
  • Siret, platoul din fața Colegiului Tehnic „Lațcu Vodă”
  • Târgu Neamț, Amfiteatrul de la Cetatea Neamț
  • Timișoara, Observatorul Seismologic Timișoara

Transmisiunea live de la evenimentele din cele 20 de locații va putea fi urmărită pe Facebook și Youtube (pe canalul Comunitatea Educație pentru Știință).

ReCoNnect – Research for Health (HORIZON-MSCA-2022-CITIZENS-01, G.A. nr. 101061680) se înscrie în seria Acțiunilor Marie Sklodowska-Curie al programului cadru Horizon Europe al Uniunii Europene și este organizat într-un consorțiu din care fac parte Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară – Horia Hulubei, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Materialelor, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului, Institutul de Științe Spațiale, Institutul de Fizică Atomică, Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava și Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galați.

Consorțiul ReCoNnect organizează în fiecare an o serie de evenimente dedicate promovării științei și educației pentru știință, printre care:

ACTUALIZARE

Evenimentul a avut loc conform programului stabilit, cu începere de la ora 11.00.

Au participat un număr de 60 elevi de clasa a VIII-a, de la Școala Gimnazială „Alexandru Ivasiuc” Baia Mare, coordonați de de trei cadre didactice, prof. Pop Eliza, prof. Oșan Mirela și dir. Prof. Vele Firuța, alături de organizatorii evenimentului, Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare.

Participanții pot completa acest chestionarelor de feedback Noaptea Cercetătorilor 2023 pe care îl pot accesa prin link-ul: https://forms.gle/hgu41MUnicuyDj8C9.

Mai jos sunt prezentate câteva imagini din timpul activităților.

Vă mulțumim pentru participare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *